Cererea se adreseaza unui notar public de la locul ultimului domiciliu al persoanei decedate.Mostenitorii trebuie sa faca dovada acceptarii succesiunii in termen de 6 luni de la decesul autorului.
Cererea se adreseaza unui notar public de la locul ultimului domiciliu al persoanei decedate.Mostenitorii trebuie sa faca dovada acceptarii succesiunii in termen de 6 luni de la decesul autorului.
1) Decontul privind accizele pentru anul 2011(Formular 120)
H.G. 305/2012 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Ilfov, precum si al oraselor si comunelor din judetul Ilfov;
Începînd de astăzi, GSP pune la dispoziţia cititorilor o adresă specială de mail unde ne puteţi sesiza orice informaţie pe care o deţineţi în legătură cu vreun conducător, jucător, arbitru sau impresar implicat în trucarea vreunui meci şi în pariuri ilegale. Adresa este pariurinegre@gsp.ro
Avocaţii inculpaţilor au susţinut, în faţa instanţei supreme, nevinovăţia clienţilor în raport cu acuzaţiile aduse de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), argumentând că terenurile în cauză aveau valori apropiate, astfel că nu se poate pune problema unui prejudiciu adus statului, şi că dovezile procurorilor nu conturează faptele de luare de mită de care este acuzat fostul [...]
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, minorul român poate călători în afara graniţelor doar însoţit, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Dar iată în ce condiţii: -dacă este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate) şi călătoreşte însoţit de ambii părinţi;
Boldea le-a spus magistaţilor instanţei supreme că nu înţelege de ce este judecat separat de ceilalţi inculpaţi din dosar, că procurorii de la DIICOT Galaţi ar face ancheta abuziv şi că decizia luată la Camera Deputaţilor de încuviinţare a arestării sale este ilegală.
Conform Agerpres, in acelasi dosar, a fost deferit justitiei si Sweis Alex Iskander Nicola, 50 de ani, cetatenie chiliana si iordaniana, pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane in scopul exploatarii prin munca.
O tânără româncă de 24 de ani a fost convocată la tribunalul din Castres marţi dimineaţă, dar aceasta nu s-a prezentat. Ea era acuzată de “ocupare abuzivă a domeniului public şi de solicitări şi chetă la adresa trecătorilor”.