Avocat banci – clientii bancilor pierd in fiecare an peste 1,3 miliarde de euro din cauza clauzelor abuzive

Avocat-banci

,,Realitatea este ca, asa cum rezulta dintr-un foarte interesant si consistent studiu de impact, din aplicarea in continuare a clauzelor abuzive cu care sunt ,,impanate” contractele de credit bancar de retail, clientii pierd in fiecare an peste 1,3 miliarde de euro (in 20 de ani suma se ridica la 26 miliarde de euro). Este o pierdere minima, ponderata, cu referinta la cele 10 banci care sunt date in judecata in litigiile privind clauzele abuzive. Este vorba de plati pe care le fac clientii in baza acestor clauze care sunt considerate de lege fara de efecte. Sunt plati nedatorate. Daca banii acestia ar fi acolo unde trebuie sa fie, adica la clienti, ei s-ar intoarce in consum, de unde economia si-ar putea extrage resursele de reluare a cresterii. La fel si bietul buget national”, scrie avocatul.

Potrivit acestuia, studiul citat ,,a mers” pe ideea ca tot ceea ce depaseste DAE de 4-5% reprezinta o clauza abuziva, deci o plata nedatorata, sinonima cu o pierdere a clientului in favoarea bancii.

,,Studiul a plecat de la o realitate usor perceptibila. Dupa 2010, bancile au facut profituri bune si volume frumoase de vanzari din programul Prima Casa, unde DAE este, de regula, 4-5%, adica un cost de doua ori si jumatate mai mic decat cel practicat de banci in creditele date inainte de 2009, in perioada de boom economic. Celelalte tipuri de credite acordate de banci (extrem de putine, de altfel, comparativ cu cele opt milioane de credite din perioada 2005-2008) s-au aliniat la aceste costuri. Sunt castiguri rezonabile ale bancilor din aceste credite noi si, foarte interesant, rate extrem de reduse de non-performanta, adica oamenii isi platesc aceste credite. Asa ca studiul a ,,mers” pe ideea ca tot ceea ce depaseste acest DAE de 4-5% intra in zona de clauza abuziva. De aici concluzia ca tot ceea ce se plateste de client peste acest DAE este o plata nedatorata. Deci o pierdere a clientului in favoarea bancii. O rupere a echilibrului contractual (o negare a acelui principiu win-win de care vorbeste dl Sustac), o negare a parteneriatului banca-client intr-un contract care se intinde pe 20-30 de ani. Un contract care produce pierderi clientului si castiguri nelimitate bancii. Or, cum spunea Jimmy Carter, un astfel de contract nu poate fi permantent. Nu subzista. De la aceasta ipoteza, chestiunea calcularii pierderilor clientilor devine simpla pentru economisti (si complicata pentru mine, un simplu jurist care nu prea stie cu cifrele)”

sursa avocatura

Lasă un comentariu