Anrp lista dosare – Decizii Anrp

Anrp lista dosare – Decizii Anrp

A.N.R.P. a atras atenţia asupra unei obligaţii deosebit de importante care revine comisiilor locale de fond funciar. În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, acestea trebuie să centralizeze toate cererile de restituire nesoluţionate, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesare finalizării procesului de restituire.

În ceea ce priveşte soluţionarea cererilor vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive care au fost formulate potrivit Legii nr. 10/2001, Autoritatea a solicitat să fie respectată limita de 50 ha de proprietar deposedat.

În acest sens, A.N.R.P a subliniat că se impune o verificare atentă, prin care să se înlăture posibilitatea acordării de drepturi în cazul în care aceaşi suprafaţă a fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar.

De asemenea, autorităţile din teritoriu au mai fost informate că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în termene stricte, care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Pentru a se putea verifica respectarea termenelor de soluţionare a cererilor, entităţile au obligaţia de a stabili numărul cerilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

A.N.R.P. a atras atenţia că pentru garantarea aplicării eficiente a legii, s-a instituit un sistem specific de sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor care izvorăsc din aceasta. În aplicarea sancţiunilor, un rol esenţial îl vor avea prefecţii, ale căror noi prerogative sunt prezentate detaliat în lege.

S-a transmis că dispoziţiile referitoare la exercitarea controlului de legalitate de către prefect rămân aplicabile.

Un comentariu la „Anrp lista dosare – Decizii Anrp”

  1. Buna ziua. Ma puteti ajuta cu o nelamurire. Am castigat in instanta pe fond in aprilie 2012 dreptul la despagubiri. Am definitiva si irevocabila in 27.11.2013. Se mai tine cont de evaluarea facuta de ANRP DIN 2010? Am si proces verbal de incheiere a evaluarii. Voi obtine titlul in puncte? Si a trecut 1 an si nimic. Cum pot obliga ANRP sa grabeasca treaba si eventual si daune?

Lasă un comentariu