Browsing Category

avize si autorizatii de mediu

avize si autorizatii de mediu,

Acordarea avizelor şi autorizaţiilor de mediu.

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Acordarea avizelor şi autorizaţiilor de mediu.

 

Autorităţile pentru protecţia mediului conduc procedura de autorizare şi emit acte de reglementare în vederea protecţiei mediului în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă privind protecţia mediului nr. 195/2005, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 2, punctul 2 din OUG nr. 195/2005, actele de reglementare privind protecţia mediului sunt: aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului emit avize de mediu, acorduri de mediu şi autorizaţii.

AVIZUL DE MEDIU.

Potrivit art. 2 pct. 13 din O.U.G. nr. 195/2005, cu modificările ulterioare, avizele de mediu sunt acele acte de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi cuprind:

aviz de mediu – actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;.

avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor – act administrativ emis de autoritatea competentă de implementare pentru protecţia mediului, prin compartimentul cu atribuţii în domeniul respectiv, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi, respectiv, de autorizare a îngrăşămintelor.

aviz Natura 2000 – actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care conţine concluziile evaluării adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, incluse sau care urmează să fie incluse în reţeaua ecologică Natura 2000.

Evaluarea de mediu.

Procedura de evaluare de mediu pentru planuri şi programe şi competenţele de emitere a avizului de mediu sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1076/2004, care transpune Directiva 2001/42/CE cunoscuta sub numele de Directiva SEA.

Lista cu planurile si programe care intra sub incidenta H.G. nr. 1076/2004 sunt prevăzute în aexa la Ordinul ministrului mediului şi gospodaririi apelor nr. 995/2006.

Etapele procedurale ce trebuie parcurse în vederea evaluării adecvate sunt stabilite conform Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Manualul privind aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 117/2006.


"Ghidul juridic al romanilor din strainatate"- AVOCAT ROMANIA, "Restituiri retroactive pensii taiate", "Verificati partenerul de afaceri", Absolventii Spiru 2009 fara Diplome, Abtinere, Accize pentru inmatricularea autoturismelor cu cilindree mai mare de 3000 cmc, actiuni, actiuni si alte acte, ADMITERE BAROU, Adoptii Romania, Afaceri la cheie, Agentia Domeniilor Statului - DOSARE, Alba Iulia . Avocat, Alexandria.Avocat, Amenzi isctr, ANRP, Anulare proces verbal contraventie, Anulare proces verbal de contravenţie ISCTR, Apel video, Arad . Avocat, Articole juridice COLTUC, Asistenta in favoarea consumatorilor, ATACARE OUG 51/2014, avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu, Avocat achizitii publice, AVOCAT ARBITRAJ, AVOCAT BUCURESTI, AVOCAT CEDO, Avocat CLOUD, AVOCAT DIPLOME SPIRU HARET 2009, Avocat divort, Avocat divort Romania, AVOCAT DREPT CIVIL, AVOCAT EMIGRARE, Avocat energie, Avocat executare silita, AVOCAT FONDURI EUROPENE, AVOCAT INSOLVENTA, Avocat litigii sportive, Avocat malpraxis, AVOCAT MEDIERE, Avocat pentru românii din diaspora-Avocat al românilor din afara graniţelor ţării, Avocat specializat in dreptul penal al afacerilor, Avocatul animalelor, Avocatul contribuabilului, avocatul contribuabilului, AVOCATUL DE LA ORA 16.00, Bacau . Avocat, Baia Mare . Avocat, Banci, Bancuri, Bistrita . Avocat, Botosani . Avocat, Braila . AVOCAT, Brasov . AVOCAT, BUCOVINA DE NORD, Bucuresti . AVOCAT, Bugetarii in razboi cu statul, Buzau . AVOCAT, C O D U L - I N S O L V E N T E I, Cabinet de avocat virtual (virtual law firm), Calarasi . AVOCAT, Calculator taxe notariale, Cand, Caransebes . AVOCAT, Care, Cartea Verde a Legislatiei Muncii, cas avocat, Casatorii gay Romania, Cauze civile si comerciale Romania, Cazul C-26/13 Árpád Kásler and Hajnalka Káslerné Rábai v OTP Jelzálogbank Zrt, Cazuri de nedreptate din justitia romana, Cazuri in atentia DNA, Ce, CEDO, cereri, Certificat de nastere/ de deces Romania, Certificate verzi, Cetatenie basarabeni, Cetatenie romana, Cetelem Ifn s.a. clauze abuzive, Chambers and Partners (editia 2013), Cine, CLAUZE ABUZIVE BANCI, Clienti Bucuresti, Clienti din strainatate, Clienti din tara, Clubul juridic, Cluj Napoca . AVOCAT, Cod rutier, Codul aerian 2014, Codul audiovizualului 2014, Codul Fiscal 2014, Codul fiscal 2015, Codul insolventei 2014, Codul Muncii 2014, Codul Silvic 2014, Codul vamal 2014, Coltuc.ro/intrebari, coltuc.ro/stare-dosar, Comert, Compendiu pe intelesul tutoror al Noului Cod Penal si De Procedura Penala, Comunicate de presa, Constanta . AVOCAT, Constitutia Romaniei 2014, Consultanta achizitii publice, Consultanta juridica, Consultanta si reprezentare in instanta in litigii privind protectia consumatorului, Consultaţii la tine acasă, Contestare amenda rovinieta, Contestatie la executare silita Noul cod penal, CONTESTATIE TERGIVERSARE PROCES, Contract de vanzare-cumparare, contracte, contracte colective de munca 2013-2014, Contracte de sponsorizare-cazuri practice, Cosmetic Products Notification Portal, costuri, Covasna . AVOCAT, Craiova . AVOCAT, Credite, Criminologie/Criminalistica, CU EI SA NU FACI AFACERI !, Culegeri de jurisprudenta si legislatie, Cum, Cum recuperez OBLIGATIUNILE EMISE DE CEC inainte de 1989, Cum sa…, Cum se face?, Curs valutar, Curtea de Justiţie UE, Daune Morale RCA, DAUNE SPIRU HARET, De la lume adunate, decepnl, Denominare franci elvetieni, Denominare pe CHF, Depunerea juramantului, Depunerea on-line a documentelor la ONRC, despagubiri pentru depozitele constituite la cec, Despăgubirile prin puncte, Detasarile transfrontaliere, dezbateri, Dictionar juridic, Diplome Spiru Haret, Dispute in spatiul virtual, Diverse/Dictionare, Domenii Coltuc, Dosare achizitii publice-SEAP, Dosare ale Consiliului Concurentei, Dosare ANRP, Dosare CNSC, Dosare DIICOT, Dosare noua lege adoptie, Dosare obtinere cetatenie romana, Dosare TVA retroactiv persoane fizice, Dosarele Directiei de Combatere a Criminalitatii informatice, Dreptul administrativ, Dreptul aero-spatial, Dreptul civil, Dreptul comunitar, Dreptul constitutional, Dreptul consumatorului, Dreptul diplomatic, Dreptul familiei, Dreptul fiscal, Dreptul insolventei, Dreptul international public si privat, Dreptul maritim si fluvial, Dreptul medical, Dreptul mediului, Dreptul muncii, Dreptul muncii si asigurari sociale, Dreptul parlamentar, Dreptul penal, Dreptul procesual civil, Dreptul procesual fiscal, Dreptul procesual penal, Dreptul proprietatii intelectuale si industriale, Dreptul transporturilor, Dreptul vamal, Drepturi de autor, Drepturi muzica, Drobeta Turnu Severin . AVOCAT, Economie, Elodia-Cioaca, ENEL NE FURA, English News, Executat sau somat de catre banca, Extern, FALIMENTUL + PERSONAL, Financiar, Firme care au emis cecuri şi/sau Bilete la Ordin fără acoperire, Focsani . AVOCAT, Fonduri publice nationale, Galati . AVOCAT, Ghid achizitii terenuri straini - 2014, GHID ANGAJARE, Ghid complet executare silita, Ghid infiintare firma, Ghid practic de folosire Noul Cod de Procedura Penala, Ghid practic de recunoastere diplome USH, Ghid practic pentru procedura partajului judiciar, Ghid practic pentru proces denominare franci elvetieni sau euro, Ghid practic pentru proprietarii de imobile nationalizate - 2014, GHID PRACTIC PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR SECHESTRATE/RETINUTE/RAMASE IN BASARABIA, Ghidul apararii in dosarele aflate la DIICOT, Ghidul apararii in dosarele aflate la DNA, Ghidul clientului bancar abuzat, Ghidul consumatorului abuzat de banca, GHIDUL DIVORTULUI IN 2014: TOT CE TREBUIE SA STIE SOTII CAND VOR SA DIVORTEZE, Ghidul juridic al transportatorului, Ghidul practic pentru actele de procedura in materie civila, GHIDUL ROMANULUI DIN STRAINATATE, Ghiduri practice, Giurgiu . AVOCAT, http://spiruforum.coltuc.ro/, Hunedoara . AVOCAT, Iasi . AVOCAT, IFEP PORTAL, imigrari, IMIGRARI ROMANIA, Imobile scoase la licitatii silite, inchidere firma, Incuviintare excutare silita, Infiintare firme Romania, Infiintare SRL-D – Acte si documente, Infiintarea Institutiei "avocatul Animalelor", Influenta Noului Cod Civil asupra mediului de afaceri din Romania, INFO DOSARE FNI DEPUSE LA AVAS, Inmatricularea provizorie a autoturismului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului de fond, Inregistrare marca, Inregistrare marci, insolventa persoana fizica, Insolventa unitatilor administrativ-teritoriale, Institutii publice, Institutii publice Romania, Intabulare 2012, Intern, Interviu acordat LEGA500.COM de catre avocat Coltuc Marius Vicentiu, Interviuri presa, Intrebari frecvente ale clientilor, Intrebari si raspunsuri, Intrebari si raspunsuri cetatenie, IT, IT&C, jostimbrudemediu.info, Juridic, juridic tv, Jurisprudenta ICCJ 2014, Leasing, LEGE 290/2003 SI 9/1998, LEGEA 290/2003 SI LEGEA 9/1998, Legea 72/2013, Legea Educatiei, Legislatie-az.com, LicitatiiJuridice, Litigiu privind achiziţiile publice, Logica juridica, Medicina legala, Medierea, Miercurea Ciuc . AVOCAT, MODEL ACTIUNE DENOMINARE CHF, Modele de cereri, Modele de cereri si actiuni, Modele de contracte, Modele de contracte, cereri, actiuni si alte acte, Monitorul oficial, Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 - masurile pentru finalizarea procesului de restituire, NOTAR BUCURESTI, NOUA LEGE A RETROCEDARILOR 2013, Noul Cod Civil 2014, Noul Cod de Procedura Civila - 2014, Noul Cod de procedura civila –NCC, Noul Cod de Procedura Fiscala 2014, NOUL COD DE PROCEDURA PENALA, Noul Cod de Procedura Penala 2014, NOUL COD PENAL 2014, NOUL COD RUTIER, Noul cod rutier 2013-2014, Noul Cod Rutier 2014, noulcodpenal.com, Noutati legislative, NU CUMPARARE TERENURI STRAINI, O speta pe zi, Obtinere duplicat certificat de casatorie Romania, Obtinere vize Australia, Oglinda dreptatii, Onorarii Casa de avocatura Coltuc, Optiuni privind infiintarile, Oradea . AVOCAT, Pacalitii USH, Pagubitii mic.ro, Pagubitii money.ro, Pararea mea despre, Partaj Romania, PARTAJ TIMBRU DE MEDIU, pasi, Pasii necesari pentru infiintare firma, pe Internet, Pedeapsa cu moartea, Pensii Romania, Permis de munca, Permise sedere straini-ROMANIA, Persoane concediate colectiv, Piatra Neamt . AVOCAT, Pitesti . AVOCAT, Ploiesti . AVOCAT, Politic, PROBLEME DIFICILE DE DREPT PENAL IN CONCEPTIA NOULUI COD PENAL 2014 SI CODUL DE PROCEDURA PENALA 2014, Proces Muncii Romania, Proces penal Romania, PROCESE CASA DE AVOCATURA COLTUC, Procese clauze abuzive impotriva BRD - Partea I, Procese colective banci, procese colective tvr, Procese pensii militare, Profesii juridice, Proiectul Codului Insolventei-2013, Protectia juridica a drepturilor omului, Ramnicu Valcea . AVOCAT, Raporteaza o ilegalitate din Romania, Recalculare alcoolemie, Reclamatii abuz al statului, Reclamatii Alimente si Bauturi, Reclamatii Ambalaje, Reclamatii Auto& Barci& Vehicule, Reclamatii Bagaje, Genti & Valize, Reclamatii Birotica&Papetarie, Reclamatii Cadouri / Artizanat, Reclamatii Casa si Gradina, Reclamatii Ceasuri, Bijuterii, Optice, Reclamatii Constructii, Reclamatii Corpuri de Iluminat,Electrice,Electrocasnice, Reclamatii din Agricultura, Reclamatii din sport, Reclamatii Imobiliare, Reclamatii Imprimare & Publicare, Reclamatii Jucarii, Reclamatii Mediu, Reclamatii Moda / Articole Vestimentare, Reclamatii Produse Cosmetica &Medicala, Reclamatii Siguranta & Protectie, Reclamatii Transport, Reclamatii Turism, Recuperari creante, Reprezentare in fata autoritatilor din Romania, Reprezentare in procese Romania, RETETE CULINARE, Revendicari Romania, Revista avocatilor specializati in dreptul penal al afacerilor, Revista Presei, revista Recuperatorii din Romania, Rezidenta in Romania, REZILIERE ARENDA 2014, RIL, Romani in Anglia, Romani in AUSTRALIA, Romani in CANADA, Romani in Franta, Romani in GERMANIA, Romani in Italia, Romani in Olanda, Romani in Portugalia, Romani in Spania, Romani in SUA, Satu Mare . AVOCAT, Sibiu . AVOCAT, Situatia proceselor cu bancile pe clauze abuzive in 2014, SITUATIE DOSARE USH-SPIRU HARET MARTIE 2014, Slatina . AVOCAT, Slobozia . AVOCAT, Social, Societati comerciale, Societatile cu Raspundere Limitata, Societatile pe Actiuni, Spaga-atentii in spitale, Sport, Stabilire si modificare pensie alimentara Romania, Stabilire si tagaduire paternitate Romania, Stirea ta, Stiri cu si despre penitenciare.Aici pot scrie toti cei care se afla in penitenciare si rudele acestora, Stiri din tara.Va spuneti nemultumirile aici!, Stop abuzurilor statului, Studenti abuzati de Spiru Haret, Subiectul saptamanii, Succesiune, Succesiuni si mosteniri Romania, Suceava . AVOCAT, Targoviste . AVOCAT, Targu Jiu . AVOCAT, Targu Mures . AVOCAT, Taxe judiciare de timbru, Teapa locuri de munca, Telecomunicatii, Terenuri straini, Testimoniale clienti, Timbru de mediu, TIMBRU DE MEDIU 2013, Timisoara . AVOCAT, TINUTUL HERTA SI RESTITUIREA BUNURILE TRECUTE IN PROPRIETATEA STATULUI BULGAR IN URMA APLICARII TRATATULUI DINTRE ROMANIA ŞI BULGARIA SEMNAT LA CRAIOVA LA 7 SEPTEMBRIE 1940, Toate procesele din Romania impotriva bancilor, TOPUL NATIONAL AL ABERATIILOR, Tractiuni, TRANSFERARE ÎN ROMÂNIA A CETĂŢENILOR ROMÂNI CONDAMNAŢI DEFINITIV ÎN STRĂINĂTATE, Tribunal specializat pe judecarea infractiunilor economice, Tulcea . AVOCAT, Turism, Unde, Urmaritii din Romania, Vaslui . AVOCAT, Video, Video news, Video-cloud pentru avocati, Violenta domestica, Vize USA, Vreauamnistie.com, WhatsApp Cabinet avocat Coltuc,

In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.
avize si autorizatii de mediu,

Obtinere autorizatii pentru mediu:Taxele pentru obtinerea autorizatiilor de mediu s-au modificat

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Conform OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, printre actele de mediu pe care firmele trebuie sa le detina se numara:

  • acordul de mediu: actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si, dupa caz, masurile pentru protectia mediului, care trebuie respectate in cazul realizarii unui proiect;
  • autorizatia de mediu: actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare ai unei activitati existente sau ai unei activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea in functiune;
  • autorizatia de mediu integrata – actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, cu informarea prealabila a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, care acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii, care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii ori parti ale acesteia, situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;
  • avizul de mediu – actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in planul sau programul supus adoptarii.

Tarifele aplicate de autoritatile publice pentru serviciile si lucrarile privind emiterea unora dintre aceste documente au fost modificate printr-un act normativ care a intrat in vigoare ieri.

Este vorba despre Ordinul ministrului mediului nr. 865/2014 privind modificarea unor acte normative care stabilesc taxe si tarife in domeniul protectiei mediului, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 439 din 17 iunie 2014.

Astfel, conform acestui document, contribuabilii care trebuie sa obtina autorizatia de mediu, vor plati pentru analiza documentatiei de sustinere a solicitarii de emitere a autorizatiei de mediu 1.500 de lei. Acest serviciu nu era cuprins in vechile reglementari, inainte fiind prevazuta doar evaluarea documentatiei in vederea emiterii autorizatiei de mediu, taxata cu 500 de lei, dar care nu se mai regaseste in noile dispozitii.

De asemenea, a fost eliminat si serviciul pentru analiza bilantului de mediu care costa 1.000 de lei.

In schimb, in ordinul care se aplica din 17 iunie a fost mentinut serviciul privind finalizarea programului pentru conformare, dupa caz, acesta fiind taxat tot cu 1.000 de lei ca si pana acum.

Pentru revizuirea autorizatiei de mediu contribuabilii vor plati tot 250 de lei. In plus, vor achita aceeasi suma si pentru actualizarea autorizatiei de mediu, lucru care nu era mentionat in vechiul act normativ.

Mai mult decat atat, nu doar tarifele pentru autorizatia de mediu s-au schimbat din 17 iunie, ci si cele pentru autorizatia integrata de mediu.

Concret, potrivit noilor prevederi, contribuabilii vor plati pentru analiza documentatiei de sustinere a solicitarii autorizatiei integrate de mediu 6.000 de lei, acest serviciu fiind nou introdus.

Vechiul act normativ stabilea un tarif de 5.000 de lei pentru analiza propriu-zisa a documentatiei de sustinere a solicitarii autorizatiei integrate de mediu si de 1.000 de lei pentru analiza preliminara a documentatiei, realizata de catre autoritatile publice pentru protectia mediului, insa aceste servicii si tarifele aferente nu se mai regasesc in noile reglementari.

In ceea ce priveste taxa pentru revizuirea/actualizarea autorizatiei integrate de mediu aceasta a ramas neschimbata, fiind de 2.500 de lei.

In acelasi timp, nici tarifele pentru obtinerea avizului de mediu nu s-au modificat, asa incat contribuabilii vor plati ca si pana acum urmatoarele sume:

  • incadrare – 500 de lei;
  • analiza calitatii raportului:
    • planuri/programe locale – 500 de lei;
    • planuri/programe judetene – 1.500 de lei;
    • planuri/programe regionale – 2.000 de lei;
    • planuri/programe nationale – 2.500 de lei.

Cine are nevoie de autorizatia de mediu?

Autorizatia de mediu trebuie solicitata de firme atunci cand desfasoara activitati existente sau incep activitati noi ce pot avea un impact semnificativ asupra mediului.

Mai exact, contribuabilii care au nevoie de autorizatie de mediu sunt prevazuti in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu. Acest act normativ cuprinde lista cu codurile CAEN care au nevoie de autorizatie de mediu, pe care o puteti consulta AICI.

Atentie! Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului.

Cum se obtine autorizatia de mediu?

Institutia care emite autorizatia de mediu este autoritatea competenta pentru derularea procedurii de emitere a autorizatiei de mediu (ACPM), care poate fi, dupa caz, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) sau Autoritatea publica teritoriala pentru protectia mediului (ATPM), se precizeaza in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007.

Firmele care au nevoie de autorizatie de mediu pentru desfasurarea activitatii sunt obligate, conform Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007, sa depuna la ACPM un dosar cu mai multe documente. De asemenea, contribuabilii care au autorizatie de mediu, dar trebuie sa o reinnoiasca, vor depune dosarul cu minimum 45 de zile inainte de expirarea acesteia.

In ordinul citat se mentioneaza ca dosarul pentru obtinerea autorizatiei de mediu trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • cererea pentru eliberarea autorizatiei de mediu;
  • fisa de prezentare si declaratie;
  • dovada ca a facut publica solicitarea prin cel putin una dintre metodele de informare;
  • planul de situatie si planul de incadrare in zona a obiectivului;
  • procesul-verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor impuse prin acordul de mediu intocmit potrivit Ordinului ministrului apelor si protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent;
  • formularul de inregistrare, insotit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activitatii gradinilor zoologice, acvariilor publice si centrelor de reabilitare si/sau ingrijire.

Important! Dosarele care nu vor contine documentele mentionate anterior nu vor fi primite de catre autoritati.

Dupa ce ACPM primeste dosarul din partea contribuabilului, va verifica amplasamentul, va analiza documentele cuprinse in acel dosar, va stabili daca sunt necesare informatii, acte sau documente suplimentare si le va solicita in scris titularului activitatii, se arata in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007.

Acelasi document stabileste ca pentru activitati noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ACPM, dupa derularea etapelor mai sus, va face publica decizia de emitere a autorizatiei de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet. Aceasta decizia poate fi contestata in termen de 15 zile lucratoare de la data publicarii.

In cat timp se elibereaza autorizatia pentru mediu?

Termenul de eliberare a autorizatiei de mediu este de maximum 90 de zile lucratoare de la data depunerii documentatiei complete, se arata in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007.

Pentru activitatile existente, in termen de 20 de zile lucratoare de la data depunerii solicitarii, ACPM va intocmi indrumarul cu problemele rezultate din analiza initiala a documentatiei, lista autorizatiilor/avizelor necesare emise de alte autoritati, precum si necesitatea efectuarii bilantului de mediu.

Dupa executarea bilantului de mediu, titularul activitatii va prezenta la ACPM un raport cu concluziile bilantului de mediu si cu recomandari pentru elementele programului pentru conformare. Acest raport va fi supus dezbaterii publice, iar dupa realizarea dezbaterii publice si analizarea rezultatelor acesteia, ACPM impreuna cu titularul activitatii si cu colectivul de analiza tehnica va analiza raportul cu concluziile bilantului de mediu, concluziile dezbaterii publice si va stabili daca emite autorizatia de mediu, cu sau fara un program pentru conformare, se mentioneaza in ordinul citat.

Mai departe, ACPM va face publica decizia de emitere a autorizatiei de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet. Decizia va putea fi contestata in termen de 30 de zile lucratoare de la data afisarii, iar la expirarea acestui termen, ACPM va elibera autorizatia de mediu.

Autorizatia de mediu are o valabilitate de cinci ani, care a fost modificata in iulie 2013, cand a fost redusa de la zece ani la cinci ani.

Contribuabilii care incalca prevederile autorizatiei de mediu risca amenzi de pana la 100.000 lei

Conform OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, este considerata contraventie incalcarea obligatiei de a solicita autorizatia de mediu, aceasta fiind sanctionata cu amenda.

Astfel, persoanele juridice care nu solicita si nu obtin actele de reglementare conform prevederilor legale, precum si acordul de import/export si autorizatiile privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, in termenele stabilite de autoritate vor fi sanctionate cu amenda cuprinsa intre 30.000 si 60.000 de lei.

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Avize si autorizatii

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Avize si autorizatii

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/AhZaHbYL2gL

Avize si autorizatii
Dupa inregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului si dupa obtinerea certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de menţiuni sau înainte de începerea unei activităţi care necesită autorizare, societatea comerciala are obligaţia de a obtine autorizatia de functionare (prin autorizarea functionarii se intelege asumarea de catre solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfasurarii activitatilor declarate.)
Activitatile cu impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din punct de vedere al protectiei mediului de catre autoritatile competente de protectia mediului, la sediile acestora.

              Prin autorizarea funcţionării se înţelege:
1.  Asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţii, prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere. Oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atestă înregistrarea declaraţiei pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de autorizare pentru activitatea sau obiectivul precizat.
2. In cazul în care solicitantul nu desfăşoară, la sediul social principal sau secundar, activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator, o perdioada de maximum 3 ani, va depune o declaraţie pe propria răspundere în acest sens. O dată cu eliberarea certificatului de înregistrare sau de înscriere de menţiuni, oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atestă că s-a înregistrat declaraţia pe propria răspundere şi că nu este necesară autorizarea funcţionării.

             Conform punctului 1 de mai sus, autoritatile publice competente vor efectua  un control privind conformitatea celor declarate, pentru:
a) actul de autorizare sanitară, emis de direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau de ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;
b) actul de autorizare veterinară, emis de direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor teritoriale sau, după caz, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau de ministerele cu reţea veterinară proprie;
c) actul de autorizare de mediu, emis de autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
d) actul de autorizare din punct de vedere al protecţiei muncii, emis de inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

            Cererile de autorizare a funcţionării se depun la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul din judeţul pe a cărui rază solicitantul îşi are stabilit sediul social principal sau secundar, la inregistratea societatii ori a sediului secundar, sau pe parcursul functionarii, ori de cate ori intervine o modificare in cele declarate anterior.

            Pe langa autorizarea functionarii de la Registrul Comertului, prezentata mai sus, exista multe alte situatii in care sunt cerute avize, autorizatii, licente functionare foarte variate, cum sunt cele de mai jos, dupa inmatricularea societatii:
» Case de schimb valutar – autorizatia de functionare emisa de Banca Nationala a României ;obiect unic de activitate
» Societati de asigurare-reasigurare – aviz de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor
» Societati de turism -licenta de turism-Ministerul Turismului+ 1 angajat cu brevet de turism
» Operatiuni vamale -autorizatie Directia Generala a Vamilor
» Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor – aviz Ministerul de Interne si autorizatie Inspectoratele judetene de politie
» Societati de arhitectura – cel putin un asociat este membru în Ordinul Arhitectilor din Romania cu drept de semnatura si este înscris în Tabloul National al Arhitectilor la sectiunea 1-arhitecti;
» Servicii în domeniul protectiei muncii – abilitare Ministerul Muncii si Solidaritatii sociale
                » Autorizatia de comercializare a diferitelor produse: tutun,alcool,etc
                » Autorizatia de functionare, eliberata de Primaria din sectorul unde veti functiona
» Autorizarea sanitara veterinara de functionare a unitatilor din industria alimentara, emisa de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor judetena, de pe raza careia functioneaza respectiva unitate alimentara.


avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Avize si autorizaţii necesare funcţionării comercianţilor

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Avize si autorizaţii necesare funcţionării comercianţilor

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/XbBatyifywT

Avize si autorizaţii necesare funcţionării comercianţilor

Pentru autorizarea şi funcţionarea comerciantului, sunt necesare, după caz, anumite avize şi autorizaţii care vor fi prezentate în continuare, împreună cu modul în care ele pot fi obţinute.

 AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII COMERCIANŢILOR DIN PUNCT DE VEDERE AL

PREVENIRII ŞI STINGERII INCENDIILOR

Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţiei privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

Autorizaţia se emite de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială se află sediul social şi/sau sediile secundare ale comerciantului, respectiv brigada/grupul de pompieri militari, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.

Autorizarea funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor este obligatorie pentru construcţiile noi şi pentru amenajările, extinderile sau schimbările de destinaţie la construcţiile existente care se încadrează în cazurile prevăzute în anexa nr. 1.1 şi pentru care este obligatorie şi s-a obţinut în prealabil, în condiţiile legii, autorizaţia de construire.

Pentru situaţiile care nu se încadrează în cazurile prevăzute în anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, în vederea obţinerii autorizaţiei solicitanţii vor depune numai o declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică privind apărarea împotriva incendiilor.

DOCUMENTAŢIA NECESARĂ

În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, în care se vor înscrie atât datele de identificare a sediului social şi sediilor secundare, cât şi activităţile pe care urmează să le desfăşoare efectiv în aceste sedii, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.

Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:

a) pentru cazurile încadrate în prevederile art. 3 alin. (1) respectiv anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, piese scrise şi desenate ale documentaţiei tehnice de execuţie, respectiv:

– scenariu de siguranţă la foc – elaborat conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 84/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 12 septembrie 2001;

– plan de situaţie şi planuri de arhitectură pentru fiecare nivel al construcţiei sau al spaţiilor supuse autorizării de P.S.I.

– elaborate şi, după caz, verificate conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.943/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2002;

b) pentru cazurile care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) respectiv anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege, conform modelului prezentat în anexa nr. 1.2 pct. I din aceeaşi procedură;

c) dovada achitării tarifului aferent autorizării, după caz.

Pentru construcţiile existente la care se execută amenajări, extinderi sau schimbări de destinaţie documentele prevăzute la lit. a) vor fi însoţite, după caz, de avizul proiectantului iniţial sau raportul de expertiză tehnică, cu însuşirea soluţiilor cuprinse în proiect, conform legislaţiei specifice.

Solicitantul are obligaţia de a prezenta pe timpul verificării efectuate la faţa locului, la solicitarea reprezentantului brigăzii/grupului de pompieri militari, întreaga documentaţie tehnică de execuţie, elaborată în conformitate cu prevederile legislaţiei privind calitatea şi autorizarea în construcţii.

Documentele se depun îndosariate.

Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul de înregistrare.

Pentru autorizarea funcţionării din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor se percepe un tarif de 500.000 lei pentru fiecare sediu, în care se declară activităţile, indiferent de numărul activităţilor declarate.

Tarifele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, care vor efectua viramente către trezoreriile statului, în conturile brigăzilor/grupurilor de pompieri militari avizatoare, în termenele stabilite de reglementările legale în vigoare privind finanţele publice.


avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Conditii pentru comercializarea produselor de panificatie in 2014

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Conditii pentru comercializarea produselor de panificatie in 2014

In data de 16 decembrie 2013 a fost publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr. 392/2013 al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor privind stabilirea condițiilor pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care comercializeaza produse de panificație pe teritoriul Romaniei.

Ordinul introduce reglementari privind:

– interdictia utilizarii colorantilor, cu exceptia E150 a-d, in compozitia painii din malt;

– elementele ce trebuie afisate pentru asigurarea informarii corecte, complete si precise a consumatorilor atat pentru produsele de panificatie ambalate cat si pentru cele neambalate;

– elementele ce trebuie prezentate consumatorilor prin etichetarea produselor de panificatie ambalate;

– scutirea indicarii duratei durabilitatii minimale pentru produsele de panificatie neambalate;

– acceptarea scaderii cantitatilor nete datorate pierderii de umiditate pentru produsele de panificatie neambalate si produsele de panificatie provenite din aluaturi precoapte, congelate sau semicongelate, precum si pentru produsele provenind din tari membre ale UE;

– comercializarea produselor de panificatie in unitati autorizate, iar in cazul magazinelor generale, in zone de expunere individualizate.

 

 

 

 

 

 


avize si autorizatii de mediu,

Drepturi si obligatii ale proprietarilor de terenuri deservite de sisteme de irigatii

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Drepturi si obligatii ale proprietarilor de terenuri deservite de sisteme de irigatii

 

Conform proiectelor de hotărâre de guvern, ar urma să se constituie dreptul de folosinţă gratuită în favoarea a cinci organizaţii, printre care Organizaţia de Desecare şi Drenaj InterAgro nr. 13 Seaca, judeţul Teleorman, dar şi Organizaţia de Desecare şi Drenaj Insula Mare a Brăilei. Aceste organizaţii sunt înfiinţate de firmele care exploatează terenurile deservite de sistemele de irigaţii, desecare şi drenaj.

 

Potrivit proiectelor, iniţial sistemele de desecare şi drenaj vor putea fi folosite pe o perioadă de cinci ani, cu obligaţii de modernizare şi exploatare. În cazul respectării obligaţiilor, la finalul celor cinci ani perioada poate fi extinsă cu până la 25 de ani.

 

Omul de afaceri Culiţă Tărâţă spune că predări cu titlu gratuit s-au făcut şi în guvernarea lui Emil Boc. “Acum trei ani s-au predat cu titlu gratuit nişte morţi în sicriu, nu nişte sisteme în funcţiune. Sunt numai rămăşiţe”, ne-a declarat omul de afaceri. Deşi neagă că ar mai avea vreo legătură cu Insula Mare a Brăilei, pe care a avut-o în concesiune din 2001 prin firma TCE 3 Brazi, spune că susţine cauza actualilor proprietar. Insula Mare a Brăilei rămâne cel mai râvnit teren agricol din România.

 

Din august 2012, întregul teren a fost concesionat firmei Agricost, deţinută de Constantin Duluţe, care, potrivit relatărilor EVZ, este un apropiat al lui Culiţă Tărâţă. În plus, administratorul Agricost, Gheorghe Buzdugan, este în acelaşi timp, potrivit Hotnews, şi directorul general de la TCE 3 Brazi.

sursa EVZ

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Proiect Urbanistic de Detaliu-Proiect Urbanistic Zonal

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Certificatul de Urbanism si Autorizatia de constructie se pot emite numai cu respectarea prevederilor din documentatiile de urbanism, avizate si aprobate conform legii, respectiv, ale Planului Urbanistic General (PUG), Planului Urbanistic Zonal (PUZ) sau Planului Urbanistic de Detaliu (PUD). Acestea au reglementari diferite, stabilite printr-un Regulament Local de Urbanism (RLU), in cadrul Unitatilor Teritoriale de Referinta (UTR-uri), si cuprind si detaliaza prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si realizare a volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor, materiale si culori, pe zone, in conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite in baza unui studiu de specialitate intocmit la faza PUG sau PUZ.

DESCRIERE PROIECT URBANISTIC DE DETALIU (PUD):

Proiectul urbanistic de detaliu sau proiectul de urbanism de detaliu, are exclusiv caracter de reglementare specifica, prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe parcele adiacente, in corelare cu vecinatatile imediate.

Planul de urbanism nu poate modifica planurile de nivel superior, ci poate doar detalia modul specific de construire in raport cu functionarea zonei si cu identitatea arhitecturala a acesteia, in baza unui studiu de specialitate.

Planul urbanistic de detaliu reglementeaza retragerile fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei, accesurile auto si pietonale, conformarea arhitectural-volumetrica, modul de ocupare a terenului.

SCOP PROIECT URBANISTIC DE DETALIU (PUD)

Proiectul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari cu privire la:

a) asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare;

b) permisivitati si constrangeri urbanistice privind volumele construite si amenajarile;

c) relatiile functionale si estetice cu vecinatatea;

d) compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor, amenajarilor si plantatiilor;

e) regimul juridic si circulatia terenurilor si constructiilor.

Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru reglementarea amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general sau Planul urbanistic zonal.

ACTE NECESARE PROIECTULUI URBANISTIC DE DETALIU:

Dovada titlului asupra imobilului, teren si/sau constructii – copie legalizata

Intabularea actului de proprietate – copie

Extrasul de plan cadastral – copie

Extras de Carte Funciara actualizat la zi – original

Certificat de urbanism – copie

Avize si acorduri stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului si, dupa caz, actul administrativ al acesteia – copii sau originale

Documentatia tehnica a Proiectului de Urbanism de Detaliu – in original, elaborata in conditiile legii 350 din 2001, cu modificarile si copletarile ulterioare.

Dovada privind achitarea taxelor catre RUR.

VALABILITATEA PROIECTULUI DE URBANISM DE DETALIU:

In functie de mai multi factori valabilitatea proiectelor de urbanism este cuprinsa intre 2 si 5 ani!

TAXA PROIECT DE URBANISM:

Valoarea taxei este stabilita de RUR (Registrul Urbanistilor din Romania), si se achita la sediul RUR:

Plan Urbanistic de Detaliu (PUD): 50 euro

Certificatul de Urbanism si Autorizatia de constructie se pot emite numai cu respectarea prevederilor din documentatiile de urbanism, avizate si aprobate conform legii, respectiv, ale Planului Urbanistic General (PUG), Planului Urbanistic Zonal (PUZ) sau Planului Urbanistic de Detaliu (PUD). Acestea au reglementari diferite, stabilite printr-un Regulament Local de Urbanism (RLU), in cadrul Unitatilor Teritoriale de Referinta (UTR-uri), si cuprind si detaliaza prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si realizare a volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor, materiale si culori, pe zone, in conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite in baza unui studiu de specialitate intocmit la faza PUG sau PUZ.

DESCRIERE PROIECT URBANISTIC ZONAL (PUZ):

Proiectul Urbanistic Zonal stabileste reglementari specifice dintr-o localitate urbana sau rurala, compusa din mai multe parcele, acoperind toate functiunile: locuire, servicii, productie, circulatii, spatii verzi, institutii publice, etc

Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbana de reglementare specifica, prin care se coordoneaza dezvoltarea urbanistica integrata a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamica urbana accentuata.

Planul urbanistic zonal asigura corelarea programelor de dezvoltare urbana integrata a zonei cu Planul urbanistic general.

Prin Planul Urbanistic Zonal se stabiles reglementari cu privire la regimul de construire, functiunea zonei, inaltimea maxima admisa, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea cladirilor fata de aliniament si distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale cladiriilor, materialele admise.

Delimitarea zonelor pentru care se intocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face, de regula, in Planul urbanistic general.

SCOP PROIECT URBANISTIC ZONAL (PUZ)

Proiectul Urbanistic Zonal cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la:

a) organizarea retelei stradale;

b) organizarea arhitectural-urbanistica in functie de caracteristicile structurii urbane;

c) modul de utilizare a terenurilor;

d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;

e) statutul juridic si circulatia terenurilor;

f) protejarea monumentelor istorice si servituti in zonele de protectie ale acestora

Elaborarea de planuri urbanistice zonale este obligatorie pentru:

a) zonele centrale ale localitatilor,

b) zonele construite protejate,

c) parcurile industriale, parcurile de activitati sau tehnologice,

zonele destinate hipermagazinelor si/sau parcurilor comerciale,

e) zonele de productie,

f) parcurile culturale,

g) zonele de dezvoltare a unor subansambluri rezidentiale noi,

h) infrastructura de transport,

zonele supuse restructurarii sau regenerarii urbane,

j) zona costiera/zonele de protectie a tarmului marii, pe o adancime de minimum 200 m,

k) alte zone stabilite de autoritatile publice centrale sau locale, potrivit legii, pentru zone omogene din punct de vedere functional si morfologic sau pentru suprafete mai mari de 10.000 m².

ACTE NECESARE PROIECTULUI DE URBANISM ZONAL:

Dovada titlului asupra imobilului, teren si/sau constructii – copie legalizata

Intabularea actului de proprietate – copie

Extrasul de plan cadastral – copie

Extras de Carte Funciara actualizat la zi – original

Certificat de urbanism – copie

Avize si acorduri stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului si, dupa caz, actul administrativ al acesteia – copii sau originale

Documentatia tehnica a Proiectului de Urbanism Zonal – in original, elaborata in conditiile legii 350 din 2001, cu modificarile si copletarile ulterioare.

Dovada privind achitarea taxelor catre RUR.

VALABILITATE PROIECTULUI DE URBANISM ZONAL:

In functie de mai multi factori valabilitatea proiectului de urbanism zonal este cuprinsa intre 2 si 5 ani!

TAXA PROIECT DE URBANISM:

Valoarile taxelor sunt stabilite de RUR (Registrul Urbanistilor din Romania), si se platesc la caseria RUR:

Plan Urbanistic Zonal (PUZ)

– pana la 0,5 ha = 100 euro

– intre 0,5 si 1 ha = 150 euro

– intre 1 si 5 ha = 200 euro

– intre 5 si 20 ha = 250 euro

– intre 20 si 50 ha = 300 euro

– peste 50 ha = 400 euro

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Autorizatie de demolare

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Primaria Municipiului Bucuresti,

Primaria de Sector,

Consiliul Judetean Ilfov,

Primariile din localitatile Judetului Ilfov!

Obtinem:

Autorizatii de Demolare (DTAD),

Proiect de Urbanism de Detaliu (PUD),

Proiect de Urbanism Zonal (PUZ), pentru lucrari

de interventii la constructiile existene, demolari partiale,

demolari ale constructiilor existente,

interventii in zone protejate,

demolari constructii industriale, birouri, etc

 

DESCRIERE:

Constituie actul final de autoritate al administratiei publice locale pe baza caruia este permisa executarea lucrarilor de demolare a constructiilor.

Executarea lucrarilor de demolare este permisa numai pe baza unei autorizatii de demolare emisa in conditiile legi 50 din 1991, cu modificarile si completarile ulterioare, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren si/sau constructii – identificat prin numar cadastral, in cazul in care legea nu dispune altfel.

SCOP:

Confera solicitantului dreptul de executie a lucrarilor de demolare a constructiilor existente pe terenul pentru care a facut solicitarea de autorizare a constructiei.

Autorizatia de demolare poate face referire si la demolarea imprejmuirii, anexelor, bransamentelor si utilitatilor existente, cu conditia ca acestea sa fie cuprinse in documentatia intocmita de arhitect.

ACTE NECESARE:

Actul de proprietate – copie legalizata

Intabularea actului de proprietate – copie

Cadastru – copie

Extras de Carte Funciara actualizat – copie

Certificatul de urbanism – copie

Avizele si acordurile din certificatul de urbanism – copii

Documentatia tehnica pentru Autorizarea de demolare (DTAD) – in original, elaborata in conditiile legii 50 din 1991, cu modificarile si copletarile ulterioare.

VALABILITATE:

Autoritatea emitenta a autorizatiei de demolare stabileste o perioada de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval in care solicitantul este obligat sa inceapa lucrarile. In aceasta situatie, valabilitatea autorizatiei se extinde pe toata durata de executie a lucrarilor prevazute prin autorizatie, in conformitate cu proiectul tehnic. Neinceperea lucrarilor ori nefinalizarea acestora in termenele stabilite conduce la pierderea valabilitatii autorizatiei, fiind necesara emiterea unei noi autorizatii de demolare. In situatia in care caracteristicile nu se schimba fata de autorizatia initiala, se va putea emite o noua autorizatie de demolare, fara a fi necesar un nou certificat de urbanism. Prin exceptie de la prevederile alin. superior, in cazul justificat in care lucrarile de demolare nu pot fi incepute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autoritatii emitente prelungirea valabilitatii autorizatiei cu cel putin 15 zile inaintea expirarii acesteia. Prelungirea valabilitatii autorizatiei se poate acorda o singura data si pentru o perioada nu mai mare de 12 luni.

TAXA:

Valoarea taxei este de 0.5% pentru persoane fizice si de 1% pentru persoane juridice, din valoarea de investitie calculata de proiectant, in devizul estimativ, coroborata cu valoarea de impozitare a zonei unde se doreste realizarea constructiei.

Taxa se poate plati la primarie sau la posta, in functie de primarie, in contul filialei trezoreriei de care apartine localitatea respectiva.

 

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Alegerea terenului-Cumparare

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

SCOPUL acestei etape este de a corela calitatea terenului ce se doreste achizitionat cu caracteristicile viitoarei constructii si cu intentiile si posibilitatile de investitie, ferindu-va de lucrari ascunse si cheltuieli suplimentare pentru interventii nespecifice de amenajari de exterior, supradimensionari ale fundatiilor constructiei, sisteme costisitoare de hidroizolatie, etc.

ASPECTE CE TREBUIE URMARITE LA REALIZAREA STUDIULUI DE AMPLASAMENT:

DE ORDIN URBANISTIC:

Situarea terenului in intravilan sau extravilan – posibilitatea construirii imediate sau dupa realizarea unui Proiect de Urbanism Zonal, etc

Incadrarea in zona, vecinatati, destinatia terenului (categoria de folosinta): zona industriala, zona de constructii civile, sau zona mixta – exemplu: constructia de locuinte in zonele cu vecinatati unde se pot construi fabrici sau ferme de animale, etc – calitatea vietii familiei cu astfel de vecinatati!!!

Forma si dimensiunile terenului, posibilitati de construire, deschiderea la drum, posibilitatea de parcare in incinta – determinarea suprafetelor construite ale investitiei, numarul de niveluri, etc

Caile de acces la teren si dimensiunile acestora – posibilitatea de comunicare cu centrul localitatii, cu localitatile invecinate de interes major, legaturi cu autostrazi sau drumuri nationale, etc. O dimensiune de drum mica duce la obligatia de a ceda din terenul cumparat pentru construire.

Utilitati existente (apa, canal, electrica, gaze naturale) – cheltuieli suplimentare cu necesarul de confort al familiei, etc

DE ORDIN TEHNIC:

Calitatea terenului de fundare – determina costuri suplimentare generate de latimea si adancimea fundatiilor.

Adancimea panzei freatice, nivelul de inundabilitate al terenului cu apa din ploi sau zapezi, revarsari de ape din lacuri sau rauri, etc – determina cheltuieli suplimentare cu hidroizolatia casei, a subsolului, ridicarea fortata a casei de la terenul natural.

DE ORDIN GEOGRAFIC:

Coordonate geografice – pozitionarea Nord – Sud

Fenomenele meteo caracteristice zonei – temperaturile medii anuale, cantitatile medii anuale de apa/mp din ploi sau zapezi, intensitatea si durata vanturilor

DE ORDIN ECONOMIC:

Tendintele imobiliare si de dezvoltare economica a zonei.

Dependinte sociale – spitale, scoli, market-uri, zone de activitati recreeative si sociale, etc

Posibilitati de comunicare cu localitatile invecinate, drumuri nationale, autostrazi, etc

DE ORDIN JURIDIC:

Situatia juridica a terenului: mostenire, retrocedare, vanzare-cumparare, donatie, etc – e necesar sa fie clar actul de proprietate al vazatorului (consultati avocatul in legatura cu actul de vanzare cumparare)

Cadastru, inscrierea in Cartea Funciara, Intabulare – verificate la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Receptia lucrarilor de constructie/demolare

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

DESCRIERE:

Receptia lucrarilor constituie o componenta a sistemului calitatii in constructii si este actul prin care se certifica finalizarea lucrarilor executate in conformitate cu prevederile proiectului tehnic si cu detaliile de executie.

Receptia lucrarilor de constructii de orice categorie si de instaltii se efectueaza atât la lucrari noi, cât si la interventii in timp asupra constructiilor existente, conform legii.

SCOP:

Receptia este actul prin care investitorul declara ca accepta, preia lucrarea cu sau fara rezerve, si ca aceasta poate fi data in folosinta.

Prin actul de receptie se certifica faptul ca executantul si-a indeplinit obligatiile in conformitate cu prevederile contractului si ale documentatiei de executie.

CONSTRUCTIILE CARE NU AU EFECTUATA RECEPTIA LA TERMINAREA LUCRARILOR NU POT FI INTABULATE IN CARTEA FUNCIARA.

ACTE NECESARE:

Cerere tip – de la DRCBI

Autorizatie de construire/demolare – copie

Dovada achitarii cotei de 0.1% din valoarea lucrarii in contul DRCBI – copie

Dovada achitarii cotei de 0.7% din valoarea lucrarii in contul DRCBI – copie

Dovada achitarii cotei de 0.05% din valoarea lucrarilor autorizate in contul optat de arhitect (OAR sau UAR) – copie

DESFASURAREA RECEPTIEI LUCRARILOR:

Executantul trebuie sa comunice investitorului data terminarii tuturor lucrarilor prevazute in contract, printr-un document scris confirmat de investitor. O copie a comunicarii va fi transmisa de executant si reprezentantului investitorului pe santier.
Investitorul va organiza inceperea receptiei in maximum 15 zile de la notificarea terminarii lucrarilor si va comunica data stabilita:
a) membrilor comisiei de receptie;
b) executantului;
c) proiectantului.
Reprezentantii executantului, ai proiectantului si ai Inspectoratului de Stat in Constructii – I.S.C. nu pot face parte din comisia de receptie, acestia având calitatea de invitat.
Proiectantul, in calitate de autor al proiectului constructiei, va intocmi si va prezenta in fata comisiei de receptie punctul sau de vedere privind executia constructiei.
In vederea desfasurarii in bune conditii a receptiei, investitorul are obligatia de a pune la dispozitia comisiei de receptie documentatia de executie, precum si documentele si explicatiile care ii sint necesare.
Comisia de receptie examineaza obligatoriu:
a) respectarea prevederilor din autorizatia de construire, precum si avizele si conditiile de executie impuse de autoritatile competente;
b) executarea lucrarilor in conformitate cu prevederile contractului, ale documentatiei de executie si ale reglementarilor specifice, cu respectarea exigentelor esentiale, conform legii;
c) referatul de prezentare intocmit de proiectant cu privire la modul in care a fost executata lucrarea. Investitorul va urmari ca aceasta activitate sa fie cuprinsa in contractul de proiectare;
d) terminarea tuturor lucrarilor prevazute in contractul incheiat intre investitor si executant si in documentatia anexa la contract.
In cazurile in care exista dubii asupra inscrisurilor din documentele cartii tehnice a constructiei, comisia poate cere expertize, alte documente, incercari suplimentare, probe si alte teste;
e) valoarea declarata a investitiei.
La terminarea examinarii, comisia va consemna observatiile si concluziile in procesul-verbal de receptie, care va cuprinde obligatoriu valoarea declarata a investitiei, si il va inainta in termen de 3 zile lucratoare investitorului impreuna cu recomandarea de admitere, cu sau fara obiectii, a receptiei, amânarea sau respingerea ei.

Admiterea receptiei se face in cazul in care nu exista obiectii, sau cele care s-au consemnat nu sunt de natura sa afecteze utilizarea lucrarii conform destinatiei sale.

Taxa:

0.05% din valoarea lucrarilor autorizate, in contul optat de arhitect (OAR sau UAR)

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Finalizarea lucrarilor de constructie/demolare

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Anuntul de finalizare a lucrarilor de constructii se face la sediul Directia Regionala in Constructii Bucuresti – Ilfov.

Formularul pentru instiintarea privind finalizarea lucrarilor autorizate se anexeaza la autorizatia de construire/desfiintare in doua exemplare.

Titularul autorizatiei este obligat sa pastreze un exemplar al acestei instiintari pentru cartea tehnica a constructiei.

ACTE NECESARE:

Cerere tip – de la DRCBI

Autorizatie de construire/demolare – copie

Dovada achitarii cotei de 0.1% din valoarea lucrarii in contul DRCBI – copie

Dovada achitarii cotei de 0.7% din valoarea lucrarii in contul DRCBI – copie

Dovada achitarii cotei de 0.05% din valoarea lucrarilor autorizate in contul optat de arhitect (OAR sau UAR) – copie

Taxa:

0.7% din valoarea lucrarii, se poate plati esalonat, pe toata durata executiei lucrarilor de constructii.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Inceperea lucrarilor de constructie/demolare

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Anuntul de incepere a lucrarilor de constructii se face la sediul Directiei Regionale in Constructii Bucuresti – Ilfov.

Inspectoratul de Stat in Constructii – I.S.C. este organul tehnic specializat care exercita, potrivit legii, controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei in urbanism si a regimului de autorizare a constructiilor, precum si la aplicarea unitara a prevederilor legale in domeniul calitatii in constructii.

Inspectoratul de Stat in Constructii – I.S.C. este obligat sa participe la toate fazele

determinante stabilite prin proiect si acceptate de inspectoratele teritoriale in constructii.

Titularul autorizatiei este obligat sa pastreze pe santier un exemplar al instiintari de incepere a lucrarii.

Neanuntarea datei de incepere a lucrarilor de constructii autorizate, catre Inspectoratul de Stat in Constructii, se sanctioneaza cu amenda.

Data inceperii lucrarilor de constructie trebuie anuntata cu min 10 zile inainte.

ACTE NECESARE:

Cerere tip – de la DRCBI

Autorizatie de construire/demolare – copie

Dovada achitarii cotei de 0.1% din valoarea lucrarii in contul DRCBI – copie

TAXA:

0.1% din valoarea lucrarii, achitati in contul DRCBI, la Trezoreria Statului.

 

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Aviz alimentare cu energie electrica

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Documente necesare:
1.cerere tip de racordare;
2.aviz de amplasament/acord unic în copie, daca acesta este necesar conform reglementarilor, pentru obiectivul sau instalatia ce se realizeaza pe locul de producere sau de consum respectiv;
3.studiul de solutie pentru racordarea la reteaua electrica, daca a fost elaborat;
4.datele tehnice si energetice legate de consumul utilizatorului
5.certificatul de urbanism în termen de valabilitate, în copie si în original (care se restituie);
6.copie plan cadastral scara 1:500 si 1:2000 anexat la Certificatul de urbanism
7.copie buletin de identitate/carte de identitate a proprietarului
8.Actul de proprietate sau actul de inchiriere(este necesar acordul notarial al proprietarului pentru interventie) precum si certificat de înmatriculare al agentului economic(daca e cazul);
10.dovada achitarii tarifului de emitere aviz.

Sucursala de Distributie a Energiei Electrice Buzău
Str.Mareşal Averescu nr.3 ,cod 120257 Buzau
Telefon: 0238/405701

Sucursala de Distributie a Energiei Electrice Prahova
Str Marasesti nr. 44, mun.PLOIESTI, judet PRAHOVA
Tel:0244405701

Sucursala de Distributie a Energiei Electrice BRAILA
Str. Plevna nr. 23,BRAILA,BRAILA
Tel:0239605702

Sucursala de Distributie a Energiei Electrice VRANCEA
Bdul Independentei nr. 2,FOCSANI,judet VRANCEA
Tel:0237205701

Sucursala de Distributie a Energiei Electrice DAMBOVITA
Str. Domneasca nr. 236,TARGOVISTE, judet DAMBOVITA
Tel:0245205999

Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A.
Adresa: Bucureşti, str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1
Tel. 021.208.59.99

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Aviz salubritate

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Aviz salubritate – se incheie Contract cu firma de salubritate locala: 50- 100lei – varianza in functie de agentul economic care presteaza serviciul si de rangul localitatii

Documente necesare:
1.copie buletin de identitate/carte de identitate a proprietarului
2.copia contractului de proprietate sau de inchiriere

S.C RER Ecologic Service Buzau S.A
localitatea Buzau 120279, str. Unirii, bl 4B, parter
Tel. 0238/436.912; Fax. 0238/720.037

URBAN SA – Sucursala Bucuresti
Str. Preciziei 40 A,Sector 6,Bucuresti, Romania
Dispecerat NON STOP:021.413.91.17;021.413.18.26;075.702.42.22

URBAN SA – Sucursala Calarasi
Str Prelungirea Dobrogei, nr 1, Calarasi, Judetul Calarasi
Tel: +40 (0)242 315.546

URBAN SA – Sucursala Otopeni
Str. Floare de Cais nr.10, Otopeni, Judetul Ilfov, Cod poștal 075100
Tel: +40 (0)213 514.600

SC ROSAL GRUP S.A Bucuresti
Str. Turturelelor Nr 11A, Phoenicia Business Center, Bucuresti.

SC ROSAL GRUP S.A Sucursala Ploiesti
Adresa: Str. Gheorghe Doja, Nr.147, Jud.Prahova
Telefon: (+40) 244 546 625

 

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Aviz apa si canalizare

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Aviz apa si canalizare

Documente necesare:
1.copie Certificat de Urbanism
2.copie plan cadastral scara 1:500 si 1:2000 anexa la Certificatul de urbanism – 2exemplare
4.copie act de proprietate
5.copie buletin de identitate/carte de identitate a proprietarului

Prestatorii de servicii pentru acest aviz difera de la oras la oras si trebuie contactati tinand cont de zona de acoperire a acestora. Pentru informatii suplimentare este indicat de a intreba la primarie.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Aviz gaze naturale

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Aviz gaze naturale

Documente necesare:
1. cerere tip completata;
2. memoriu tehnic de arhitectura;
3. copie dupa certificatul de urbanism;
4. copie plan cadastral scara 1:500 si 1:2000 anexat la Certificatul de urbanism- 2exemplare

GDF SUEZ – Sucursala Bucuresti
Bd. Mărăşeşti nr. 4-6, sector 4, Cod Poştal 040254, Bucureşti. (021) 9366

GDF SUEZ – Sucursala Buzauhttp://www.coltuc.ro/blog/wp-admin/post-new.php
Str. Mioriţei nr.18, Cod Poştal 120360, Buzău, jud. Buzău. (0238) 936

GDF SUEZ – Sucursala Braila
Str. Polonă nr. 16, Cod Poştal 810022 Brăila, jud. Brăila.(0236) 936/Fax: (0236) 460.211

GDF SUEZ – Sucursala Dambovita
Str. Tudor Vladimirescu nr. 30-32, Cod Postal 130095, Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

GDF SUEZ – Sucursala Prahova
Str. Trei Ierarhi nr. 9, Cod Poştal 100010, Ploieşti, jud. Prahova. (0244) 936

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

 

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Aviz Inspectoratului de Stat in Constructii

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Aviz Inspectoratului de Stat in Constructii: 0.1% din valoarea de investitie*
Documente necesare:
1.cerere solicitare aviz
2.copie certificat de urbanism – 1 exemplar

4.memoriu tehnic arhitectura
4.plan de incadrare în zonã – 1 exemplar
5.plan de situatie scara 1:500 sau 1:1000 – 2 exemplare
6.proiect D.T.A.C – 2 exemplare (daca e cazul, referatul verificatorului de proiecte in original)
7.copie buletin de identitate proprietar
8.actul de proprietate sau inchiriere
9.copie chitanta dovada plata

Inspectoratul de Stat in Constructii Bucuresti si Ilfov
Localizare:mun. BUCURESTI, Spl. Unirii, nr. 10, Bl.B5, Tronson 1-4, sector 4
Telefon:021 330.10.01/021 330.13.28

Inspectoratul de Stat in Constructii Prahova
Localizare: municipiul PLOIESTI Str. Gheorghe Doja 34-38
Tel: 0244 512957, 0244 513205

Inspectoratul de Stat in Constructii Buzau
Localizare: municipiul Buzau, Bd. N. Balcescu, nr. 48
Tel/Fax :0238/412179, 0238/432636

Inspectoratul de Stat in Constructii Vrancea
Localizare: municipiul Focşani, Str. Cuza Vodă, nr. 15
Tel: 0237 21.33.00; Fax: 0237 21.52.44;

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Aviz Mediu | Aviz Protectia Mediului | Aviz Autorizatie

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Aviz Protectia Mediului

Documente necesare:
1.cerere solicitare acord
2.fisa tehnica
3.copie certificat urbanism – 1 exemplar
4.actul de proprietate sau inchiriere
5.document notificare mediu
6.anunt in presa cu inceperea demersurilor ptr.obtinerea acordului (daca este cazul)
7.plan de incadrare in zona – 1 exemplar
8.plan de situatie sc.1:500 (1:1000) – 1 exemplar
9.fatade sc.1:50 (1:100)

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI BUZAU
Localizare: mun.Buzau, Str. Democratiei, nr.11,
Tel: 0238 413117, 0238 719693, Mobil: 0746 248536

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI PRAHOVA
Adresa: Str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 306, Ploiesti
Telefon: 0244 – 544134, 0244 – 515811

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI IALOMITA
Slobozia, jud. Ialomita, str. Mihai Viteazu, nr. 1
Tel: 0243-232971, 0243-231139, 0746.248.799 Fax: 0243-215949

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI GIURGIU
Adresa: Sos. Bucuresti, Bl 111, Sc A+B
Tel : 0246214760; 0246216980; 0746248733 Fax : 0246211410

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI VRANCEA
Adresa : mun.Focsani str. Dinicu Golescu nr.2
Telefon :+40 0237 217542, +40 0237 216812

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI DAMBOVITA
mun.Targoviste, Str. Calea Ialomitei nr 1
Tel/fax:0245-213959 / 0245-213944

AGENTIA pentru PROTECTIA MEDIULUI Bucureşti
Sediu: Splaiul Independentei, nr.294, Sector 6, Bucureşti
Telefon: 021-207.11.01; 021-207.11.02
Fax: 021-207.11.03

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Ordonanta de urgenta-Legislatie mediu

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195_2005 privind protecţia mediului
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407_2006
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului
  • Ordonanţă de urgenţă privind protectia mediului
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • Ordonanţă de urgenţă privind utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic
  • Ordonanţă de urgenţă privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic
  • Ordonanţă de urgenţă privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului
  • Ordonanţă de urgenţă privind protecţia atmosferei
  • Ordonanţă de urgenţă privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului
  • Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor
  • Ordonanţă de urgenţă privind regimul deşeurilor
  • Ordonanţă de urgenţă privind prevenirea şi controlul integrat al poluării

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Regulament-Legislatie mediu

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
  • Regulament privind poluantii organici persistenti si de modificare a Directivei 79/117/CEE

  • Regulament Testare
  • Regulament privind produsii organici persistenti si de modificare a Directivei 79/117/CEE
  • Regulament privind exportul ?i importul de produse chimice care prezintă risc
  • Regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European si al Consiliului privind poluantii organici persistenti în ceea ce priveste anexa I
  • Regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr.1005/2009 al Parlamentului European si al Consiliului privind substantele care diminuează stratul de ozon, în ceea ce priveste utilizările critice ale halonilor
  • Regulament privind utilizările esentiale de laborator si analitice autorizate în Uniune ale substantelor reglementate, altele decât hidroclorofluorocarburile, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European si al Consiliului privind substantele care diminuează stratul de ozon
  • Regulament nr.1516/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompele de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.1497/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului Europen şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru sistemele staţionare de protecţie împotriva incendiilor, care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.1494/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii şi exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.1493/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii şi exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat, în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control
  • Regulament nr.842/2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.308/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formularului de notificare a programelor de formare şi certificare ale statelor membre
  • Regulament nr.307/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului Europeam şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru programele de formare şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce priveşte sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.305/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificării personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră provenite de la instalaţiile de distribuţie de înaltă tensiune
  • Regulament nr.304/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă pentru certificarea societăţilor şi a personalului în ceea ce priveşte sistemele staţionare de protecţie împotriva incendiilor şi extinctoarele care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.303/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompe de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament (CE) nr. 1102/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic şi de anumiţi compuşi şi amestecuri cu mercur şi depozitarea în condiţii de siguranţă a mercurului metalic – Incepind cu 15 martie 2011 articolele din regulament devin obligatorii !
  • Regulament (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanţii organici persistenţi şi de modificare a Directivei 79/117/CEE
  • Regulament (CE) nr.1195/2006 al Consiliului din 18 iulie 2006 de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind poluanţii organici persistenţi
  • Regulament (CE) nr. 172/2007 al Consiliului din 16 februarie 2007 de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind poluanţii organici persistenţi
  • Regulament (CE) nr. 323/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind poluanţii organici persistenţi şi de modificare a Directivei 79/117/CEE
  • Regulament (CE) nr.304/2009 al Consiliului din 14 aprilie 2009 de modificare a anexelor IV şi V la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor care conţin poluanţi organici persistenţi provenind din procedeele de producţie termice şi metalurgice
  • Regulament Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31.03.2004 privind detergenţii
  • Regulament Regulamentul Comisiei (CE) nr.907/2006 din 20.06.2006 ce amendează Regulamentul (CE) nr.648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru detergenţi privind adaptarea Anexelor III şi VII
  • Regulament Regulamentul Comisiei (CE) nr.551/2009 al Comisiei din 25.06.2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr.648/2004 Al Parlamentului European şi al Consiliului privind detergenţii în scopul adaptării anexelor V şi VI ( derogarea privind agenţii tensioactivi)
  • Regulament Regulamentul (CE) nr.1336/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr.648/2004 în vederea adaptării acestiua la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor
  • Regulament Regulamentul (CE) nr.219/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a unor acte care fac obiectul procedurii menţionate la art.251 din tratat în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control
  • Regulament (CE) nr. 166/2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi şi modificarea Directivelor Consiliului 91/689/CEE şi 96/61/CE
  • Regulament (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de produse chimice periculoase
  • Regulament (UE) nr.196/2010 al Comisiei din 9 martie 2010 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind exportul şi importul de produse chimice periculoase
  • Regulament (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind substantele care diminueaza stratul de ozon
  • Regulament (CE) nr.1272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a amestecurilor, de modificare si de abrogare a Directivelor 67/548/CEE si 1999/45/CE, precum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006
  • Regulament (CE) nr.1907/2006 (REACH) privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea si restrictionarea substantelor chimice (REACH), de înfiintare a Agentiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului si a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum si a Directivei 76/769/CEE a Consiliului si a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE si 2000/21/CE ale Comisiei
  • Regulament privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic
  • Regulament privind trasabilitatea ?i etichetarea organismelor modificate genetic ?i trasabilitatea produselor destinate alimenta?iei umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, ?i de modificare a Directivei 2001/18/CE
  • Regulament on the voluntary participation by organisations in a Community eco-management and audit scheme EMAS), repealing Regulation (EC) No 761/2001 and Commission Decisions 2001/681/EC and 2006/193/EC
  • Regulament amending Annex I to Regulation (EC) No 761/2001 of the European Parliament and of the Council to take account of the European Standard EN ISO 14001:2004, and repealing Decision 97/265/EC
  • Regulament de instituire a unui registru european al emisiilor şi transferului de poluanţi şi de modificare a Directivelor 91/689/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic
  • Regulament referitor la protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea
  • Regulament de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea
  • Regulament privind substanþele care diminueazã stratul de ozon
  • Regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind detergenții în vederea adaptării anexelor III și VII
  • Regulament privind evaluarea și controlul riscurilor prezentate de substanțele existente
  • Regulament privind detergenţii
  • Regulament privind exportul şi importul de produse chimice periculoase
  • Regulament privind exportul anumitor deșeuri destinate recuperării enumerate în anexa III sau IIIA la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în anumite țări în care Decizia OCDE privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor nu se aplică
  • Regulament privind transferurile de deşeuri

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Legislatie-Agentia pentru Protectia Mediului

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
  • Ordonanţă privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon

  • Ordonanţă de urgenţă nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
  • Ordonanţă nr.24/2000 (27 ianuarie 2000) (MO nr.38/29.01.2000) pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon adoptat la Copenhaga la 25 noiembrie 1992
  • Ordonanţă nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor
  • Ordonanţă nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor
  • Ordonanţă nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea
  • Ordonanţă nr.89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Ghid de utilizare a sistemului SIM.WebForm.Public

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Ghid de Utilizare a sistemului SIM.Webform.Public, pentru inregistrarea cererilor privind obtinerea sau revizuirea actelor de reglementare privind protectia mediului – componenta subsistemului SIM.Webform cu functii dedicate de administrare a cererilor privind eliberarea si/sau revizuirea actelor de regelementare la cererea solicitantilor; de asemenea, componenta asigura fluxul automat de creare si inregistrare electronica a cererii in cadrul APM/ANPM (in functie de Autoritatea Competenta selectata in Cerere);

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Formular electronic (eFORM) de inregistrare a operatorilor economici in sistemul S.I.M

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Agentia Nationla pentru Protectia Mediului pune la dispozitia operatorilor economici un formular online de inregistrare a cererilor pentru obtinerea conturilor de acces in Sistemul Integrat de Mediu (formularul online de inregistrare va fi referit in continuare „eFORM”). Contul de acces, reprezentand combinatia unica de utilizator si parola, va fi asociat unui singur punct de lucru al operatorului economic si va permite raportarea in format electronic a inventarelor locale de emisii,  in conformitate cu prevederile Ordinului 3299/2012 respectiv inregistrarea unei cereri electronice privind eliberarea sau revizuirea unui act de reglementare privind protectia mediului, prin intermediul sistemului SIM.Webform.Public.
Formularul online de inregistrare poate fi accesat la adresa: http://raportare.anpm.ro, sectiunea “Inregistrare”

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Transferul autorizatiei integrate de mediu

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

RANSFERUL AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU

• orice transfer de act de reglementare se va supune, în prealabil aplicării art. 10 din OUG 195/2005privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

• la transferarea totală sau parţială a autorizaţii integrate de mediu, este necesară depunerea unei solicitări comune în acest sens, împreună cu titularul propus pentru transfer. Prin urmare, orice transfer necesită o aprobare prealabilă, în conformitate cu prevederile OM 36/2004;

• pentru transferul autorizaţiei integrate de mediu, noul titular are obligaţia să declare că desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia integrată de mediu;

• dacă autorizaţia integrată de mediu este emisă cu plan de acţiuni, acesta trebuie semnat de noul titular cu menţiunea ca îşi însuşeşte toate condiţiile şi termenele din planul de acţiuni;

• actele necesare transferului autorizaţiei integrate de mediu sunt cele prevăzute mai jos;

• pentru transferul unui act de reglementare nu se percep taxe sau tarife.

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile mai sus menţionate, autorizaţia integrată de mediu nu se poate transfera, instalaţia fiind supusă unui nou proces de autorizare.

ACTE NECESARE PENTRU TRANSFER:

• solicitare comună întocmită de ambii titulari prin care se solicită transferarea autorizaţiei integrate de mediu;

• declaraţie pe propria răspundere data de către noul titular ca desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia integrată de mediu;

• autorizaţia integrata de mediu în original;

• copie după certificatul constatator şi încheiere emise de registrul comerţului cu privire la transferul dintre vechiul şi noul proprietar;

• copie certificat unic de înregistrare emis de ORC pentru noul titular;

• xerocopia actului care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă asupra spaţiului pentru noul proprietar (ex. contract vânzare-cumpărare + extras c.f., contract închiriere, comodat etc.).

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Autorizatia integrata de mediu

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Definiţie: actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator.

Procedura de reglementare este stabilită prin Ordinul 818/2003 modificat şi completat cu Ordinul 1158/2005, competenţa de emitere a autorizaţiei integrate de mediu revenind agenţiilor regionale pentru protecţia mediului

Lista activităţilor care intră sub incidenţa Directivei 96/61/CE privind controlul integrat al poluării şi pentru funcţionarea cărora este necesară obţinerea autorizaţiei integrate de mediu este dată în Anexa 1 a OUG 152/2005 aprobată cu modificări prin Legea 84/2006.

Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu este aprobat prin Ordinul 36/2004.

TRANSFERUL AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU

• orice transfer de act de reglementare se va supune, în prealabil aplicării art. 10 din OUG 195/2005privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

• la transferarea totală sau parţială a autorizaţii integrate de mediu, este necesară depunerea unei solicitări comune în acest sens, împreună cu titularul propus pentru transfer. Prin urmare, orice transfer necesită o aprobare prealabilă, în conformitate cu prevederile OM 36/2004;

• pentru transferul autorizaţiei integrate de mediu, noul titular are obligaţia să declare că desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia integrată de mediu;

• dacă autorizaţia integrată de mediu este emisă cu plan de acţiuni, acesta trebuie semnat de noul titular cu menţiunea ca îşi însuşeşte toate condiţiile şi termenele din planul de acţiuni;

• actele necesare transferului autorizaţiei integrate de mediu sunt cele prevăzute mai jos;

• pentru transferul unui act de reglementare nu se percep taxe sau tarife.

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile mai sus menţionate, autorizaţia integrată de mediu nu se poate transfera, instalaţia fiind supusă unui nou proces de autorizare.

ACTE NECESARE PENTRU TRANSFER:

• solicitare comună întocmită de ambii titulari prin care se solicită transferarea autorizaţiei integrate de mediu;

• declaraţie pe propria răspundere data de către noul titular ca desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia integrată de mediu;

• autorizaţia integrata de mediu în original;

• copie după certificatul constatator şi încheiere emise de registrul comerţului cu privire la transferul dintre vechiul şi noul proprietar;

• copie certificat unic de înregistrare emis de ORC pentru noul titular;

• xerocopia actului care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă asupra spaţiului pentru noul proprietar (ex. contract vânzare-cumpărare + extras c.f., contract închiriere, comodat etc.).

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Avizul de mediu – Agentia pentru Protectia Mediului

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
  • Proiect de decizie al etapei de incadrare pentru Amenajamentul O.S. Cislau

    Proiect de decizie al etapei de incadrare pentru Amenajamentul O.S. Cislau …

    2013-08-20 10:30:00 | detalii

  • Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Dobrogea Litoral – versiunea 3 (441Mb)

    Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Dobrogea Litoral – versiunea 3 (441Mb) …

    2013-07-25 16:50:55 | detalii

  • Decizia etapei de incadrare pentru Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Belis

    Decizia etapei de incadrare pentru Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Belis …

    2013-07-25 11:22:17 | detalii

  • Ocolul Silvic Cislau: UP III Siriu si UP VI Crasna – Conferinta a II de amennajare

    Ocolul Silvic Cislau: UP III Siriu si UP VI Crasna – Conferinta a II de amennajare …

    2013-07-08 13:43:31 | detalii

  • Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Focşani

    Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Focşani …

    2013-07-08 13:40:54 | detalii

  • Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Băceşti

    Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Băceşti …

    2013-07-08 10:26:54 | detalii

  • Draft Decizia etapei de încadrare “Planul de management al Sitului Natura 2000 ROSPA0106 – Valea Oltului Inferior

    Draft Decizia etapei de încadrare “Planul de management al Sitului Natura 2000 ROSPA0106 – Valea Oltului Inferior …

    2013-07-03 11:28:14 | detalii

  • Draft Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Beliş

    Draft Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Beliş …

    2013-07-03 10:28:55 | detalii

  • Decizie etapa incadre PUZ – Balta Mica a Brailei

    Decizie etapa incadre PUZ – Balta Mica a Brailei …

    2013-07-02 11:52:25 | detalii

  • Decizie etapa de incadrare PATZ-BRAILA

    Decizie etapa de incadrare PATZ-BRAILA …

    2013-07-02 11:52:44 | detalii

  • Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior- finalizat cu ultimele completari din 11.06.2013

    Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior- finalizat cu ultimele completari din 11.06.2013 …

    2013-06-11 14:47:12 | detalii

  • Memoriul de prezentare conform OM.19/2010 pentru: „Planul Pentru Prevenirea, Protectia si Diminuarea Efectelor Inundatiilor În Bazinul Hidrografic Banat”.

    Memoriul de prezentare conform OM.19/2010 pentru: „Planul Pentru Prevenirea, Protectia si Diminuarea Efectelor Inundatiilor În Bazinul Hidrografic Banat”. …

    2013-09-03 13:09:31 | detalii

  • Decizia de Clasare a solicitării avizului de mediu pentru „Studiu adiţional pentru modificarea prevederilor amenajamentului (UP I – UP VII) şi pentru prelungirea şi actualizarea planurilor de recoltare şi cultură pe perioada 2012-2013, în UP I Călugăreni, UP II Mihai Bravu, UP III Izvoarele, UP IV Islaz, UP V Padina Tătarului, UP VI Comana, UP VII Măgura” – titular – Ocolul Silvic Comana

    Decizia de Clasare a solicitării avizului de mediu pentru „Studiu adiţional pentru modificarea prevederilor amenajamentului (UP I – UP VII) şi pentru prelungirea şi actualizarea planurilor de recoltare şi cultură pe perioada 2012-2013, în UP I Călugăreni, UP II Mihai Bravu, UP III Izvoarele, UP IV Islaz, UP V Padina Tătarului, UP VI Comana, UP VII Măgura” – titular – Ocolul Silvic Comana …

    2013-06-04 11:57:51 | detalii

  • Studiu Evaluare Adecvata pentru Planul de amenajarea Teritoriului Zonal – Zona Periurbana Braila

    Studiu Evaluare Adecvata pentru Planul de amenajarea Teritoriului Zonal – Zona Periurbana Braila …

    2013-05-24 13:49:51 | detalii

  • Decizia etapei de incadrare pentru Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Dobrogea Litoral

    Decizia etapei de incadrare pentru Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Dobrogea Litoral …

    2013-05-22 16:03:54 | detalii

  • Draftul deciziei PUZ Ortisoara

    Draftul deciziei PUZ Ortisoara …

    2013-05-08 16:14:47 | detalii

  • Completari la Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior

    Completari la Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior …

    2013-05-08 16:11:39 | detalii

  • Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Mureş – versiunea 1

    Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Mureş – versiunea 1 …

    2013-04-16 15:20:07 | detalii

  • Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Băile Herculane

    Decizia etapei de încadrare “Amenajament silvic – O.S. Băile Herculane …

    2013-04-12 21:50:52 | detalii

  • Planul de Management al Sitului Natura 2000 ROSPA0003 Avrig Scorei Făgăraş

    Planul de Management al Sitului Natura 2000 ROSPA0003 Avrig Scorei Făgăraş …

    2013-04-08 12:57:49 | detalii

  • Amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Belis

    Amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Belis …

    2013-04-02 16:00:09 | detalii

  • Completari la Planul de Management al Parcului National Muntii Rodnei 2013

    Completari la Planul de Management al Parcului National Muntii Rodnei 2013 …

    2013-03-26 15:38:59 | detalii

  • Plan Urbanistic Zonal Ortisoara

    Plan Urbanistic Zonal Ortisoara …

    2013-03-12 11:02:23 | detalii

  • Plan Urbanistic Zonal Balta Mica a Brailei – memoriu cf.O19

    Plan Urbanistic Zonal Balta Mica a Brailei – memoriu cf.O19 …

    2013-03-12 11:07:39 | detalii

  • Plan Urbanistic Zonal Balta Mica a Brailei

    Plan Urbanistic Zonal Balta Mica a Brailei …

    2013-03-04 14:57:00 | detalii

  • Plan de Management al Ariei Naturale Protejate ROSPA0003 Avrig – Scorei – Făgăraş

    Plan de Management al Ariei Naturale Protejate ROSPA0003 Avrig – Scorei – Făgăraş …

    2013-02-26 12:57:22 | detalii

  • Planul de Management al Sitului Natura 2000 ROSPA0082- Muntii Bodoc Baraolt

    Planul de Management al Sitului Natura 2000 ROSPA0082- Muntii Bodoc Baraolt …

    2013-01-24 14:10:41 | detalii

  • Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior

    Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior …

    2013-01-23 15:13:29 | detalii

  • Planul de management al sitului NATURA 2000 ROSPA0029 Defileul Muresului Inferior si Dealurile Lipovei si al ariilor naturale protejate conexe ROSCI0064 Defileul Muresului Inferior si 2.526 Rezervatia naturală Pădurea Pojoga.

    Planul de management al sitului NATURA 2000 ROSPA0029 Defileul Muresului Inferior si Dealurile Lipovei si al ariilor naturale protejate conexe ROSCI0064 Defileul Muresului Inferior si 2.526 Rezervatia naturală Pădurea Pojoga. …

    2013-01-23 15:12:47 | detalii

  • Decizie etapa incadrare plan de management Caldarusani-Dridu

    Decizie etapa incadrare plan de management Caldarusani-Dridu …

    2013-01-14 10:57:38 | detalii

  • Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor in bazinul hidrografic Buzău-Ialomiţa

    Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor in bazinul hidrografic Buzău-Ialomiţa …

    2013-01-11 15:49:50 | detalii

  • Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Banat

    Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Banat …

    2013-01-07 12:20:34 | detalii

  • Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Banat – Anexe

    Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Banat – Anexe …

    2013-01-07 12:19:46 | detalii

  • Decizie etapei de incadrare – Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSCI0260 – Valea Cepelor”, titular Direcţia Silvică Alba

    Decizie etapei de incadrare – Planul de Management al Situl Natura 2000 ROSCI0260 – Valea Cepelor”, titular Direcţia Silvică Alba …

    2012-12-20 10:05:16 | detalii

  • Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Argeş -Vedea

    Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Argeş -Vedea …

    2012-12-13 15:07:41 | detalii

  • Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Argeş -Vedea – Anexe

    Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Argeş -Vedea – Anexe …

    2012-12-13 15:07:07 | detalii

  • Amenajament silvic O.S. Giurgiu

    Amenajament silvic O.S. Giurgiu …

    2012-11-27 11:06:49 | detalii

  • Memoriu de prezentare – Amenajament silvic O.S. Giurgiu

    Memoriu de prezentare – Amenajament silvic O.S. Giurgiu …

    2012-11-27 11:06:20 | detalii

  • Planul pentru Prevenirea Protecţia şi Diminuarea Efectelor la Inundaţii în Bazinul Hidrografic Crişuri – versiunea 1

    Planul pentru Prevenirea Protecţia şi Diminuarea Efectelor la Inundaţii în Bazinul Hidrografic Crişuri – versiunea 1 …

    2012-11-26 16:32:22 | detalii

  • Anexe la PPPDEI Crisuri – versiunea 1

    Anexe la PPPDEI Crisuri – versiunea 1 …

    2012-11-26 16:32:36 | detalii

  • Proiectul deciziei etapei de incadrare Plan Management al Sitului Natura 2000 Gradistea-Caldarusani-Dridu

    Proiectul deciziei etapei de incadrare Plan Management al Sitului Natura 2000 Gradistea-Caldarusani-Dridu …

    2012-11-15 16:01:39 | detalii

  • Planul de management al Parcului National Muntii Rodnei

    Planul de management al Parcului National Muntii Rodnei …

    2012-11-09 13:41:57 | detalii

  • Memoriu PATZ Periubana BRAILA

    Memoriu PATZ Periubana BRAILA …

    2012-10-26 12:56:59 | detalii

  • Planul de Management al Sitului Natura 2000 Grădiştea Căldăruşani Dridu

    Planul de Management al Sitului Natura 2000 Grădiştea Căldăruşani Dridu …

    2012-10-10 15:59:07 | detalii

  • Planul de management al sitului Natura 2000 Măgura Târgu Ocna – draft

    Planul de management al sitului Natura 2000 Măgura Târgu Ocna – draft …

    2012-10-10 08:45:27 | detalii

  • Planul de management al sitului Natura 2000 – Valea Cepelor – draft

    Planul de management al sitului Natura 2000 – Valea Cepelor – draft …

    2012-10-09 12:26:34 | detalii

  • Decizia etapei de incadrare – Amenajament Silvic O.S. Borsa

    Decizia etapei de incadrare – Amenajament Silvic O.S. Borsa …

    2012-04-26 13:20:12 | detalii

  • Decizia etapei de incadrare pentru – Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Dorna Candrenilor

    Decizia etapei de incadrare pentru – Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Dorna Candrenilor …

    2012-03-13 14:26:30 | detalii

  • Decizia etapei de incadrare pentru – Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Comandau

    Decizia etapei de incadrare pentru – Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Comandau …

    2012-03-13 14:25:59 | detalii

  • Strategia Nationala pentru Dezvoltarea Ecoturismului in Romania

    Strategia Nationala pentru Dezvoltarea Ecoturismului in Romania …

    2011-09-08 09:06:51 | detalii

  • Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Balnear in Romania

    Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Balnear in Romania …

    2011-09-08 09:05:44 | detalii

  • Decizia etapei de incadrare pentru Planul de Management al Parcului Natural Portile de Fier

    Decizia etapei de incadrare pentru Planul de Management al Parcului Natural Portile de Fier …

    2011-06-06 12:50:42 | detalii

  • Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Intercomunal (PATZI)- LEA 400 KV Porţile de Fier–Anina, titular CNTEE TRANSELECTRICA SA ST TIMIŞOARA

    Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Intercomunal (PATZI)- LEA 400 KV Porţile de Fier–Anina, titular CNTEE TRANSELECTRICA SA ST TIMIŞOARA …

    2011-06-03 09:10:50 | detalii

  • Decizia finala de incadrare pentru “Revizuirea Planului Regional de Gestionare a Deseurilor – Regiunea 7 Centru”

    Decizia finala de incadrare pentru “Revizuirea Planului Regional de Gestionare a Deseurilor – Regiunea 7 Centru” …

    2011-03-16 15:36:59 | detalii

  • Avizul de mediu

    AVIZUL DE MEDIU – este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării, conform prevederilor art.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind Protecţia Mediului aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006 cu modificările şi completările ulterioare. …

    2010-08-03 14:04:20 | detalii

  • Baza de date SEA

    Evaluarea de mediu pentru planuri si programe (EMPP) are scopul de a identifica si de a analiza efectele planurilor sau programelor asupra mediului in timpul elaborarii planului sau programului si inainte de adoptarea acestuia. …

    2010-11-05 12:39:16 | detalii

  • Ghid privind consultarea publicului in cadrul procedurilor EIA si SEA

    Importanta si principiile unei consultări corespunzătoare a publicului în cadrul procedurilor EIA (evaluarea impactului asupra mediului) si SEA (evaluarea strategică de mediu) au fost subliniate în mai multe acorduri, conventii si îndrumare internationale. Conventia de la Aarhus detine un rol de frunte în domeniul acestor documente prin care se garantează …

    2010-08-04 15:16:00 | detalii

  • Ghid SEA pentru planuri şi programe în domeniul energetic

    Ghidul SEA pentru sectorul energiei a fost elaborat in cadrul Proiectului PHARE 2004/016-772.03.03/02.01 “Întărirea capacităţii instituţionale pentru implementarea şi punerea in aplicare a Directivei SEA şi a Directivei de Raportare”. Evaluarea strategică de mediu – SEA – este un termen folosit pentru a descrie procesul de evaluare de mediu pentru politici …

    2010-08-04 15:07:50 | detalii

  • Ghid SEA pentru planuri şi programe de dezvoltare a zonelor industriale

    Acest Ghid a fost elaborat in cadrul Proiectului PHARE 2004/016-772.03.03/02.01 “Întărirea capacităţii instituţionale pentru implementarea şi punerea în aplicare a Directivei SEA1 şi a Directivei de Raportare”(în continuare: Proiectul) Evaluarea strategică de mediu – SEA – este un termen folosit pentru a descrie procesul de evaluare a mediului pentru politici, planuri şi programe …

    2010-08-04 15:06:14 | detalii

  • Obiective de mediu 2007 – 2012

    Obiective de mediu 2007 – 2012 …

    2010-08-04 15:11:22 | detalii

  • Ghid SEA pentru planuri şi programe de amenajare a teritoriului şi urbanism

    Ghid SEA pentru planuri şi programe de amenajare a teritoriului şi urbanism …

    2010-08-04 15:01:21 | detalii

  • Ghid SEA pentru planuri şi programe în domeniul transporturilor

    Acest Ghid a fost elaborat în cadrul Proiectului PHARE 2004/016-772.03.03/02.01 “Întărirea capacităţii instituţionale pentru implementarea şi punerea în aplicare a Directivei SEA şi a Directivei de Raportare”(numit în continuare: Proiectul) Evaluarea strategică de mediu – SEA – este un termen folosit pentru a descrie procesul de evaluare a mediului pentru politici, planuri şi programe …

    2010-08-04 15:02:53 | detalii

  • Ghid generic privind evaluarea de mediu pentru planuri şi programe

    Acest Ghid a fost elaborat de Proiectul PHARE 2004/016-772.03.03/02.01 „Întarirea capacitatii institutionale pentru implementarea si aplicarea …

    2010-08-04 14:59:30 | detalii

  • Etapa de incadrare identificare identificarea planurilor si programelor care se supun SEA

    Etapa de incadrare identificare identificarea planurilor si programelor care se supun SEA …

    2010-08-04 14:42:16 | detalii

  • Schema logica a intregii proceduri

    Schema logica a intregii proceduri …

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

 

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Declaratia privind obligatiile la Fondul pentru mediu

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat sustinerii si realizarii proiectelor si programelor pentru protectia mediului, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare in domeniul protectiei mediului.

Declaratia privind obligatiile la Fondul pentru mediu se completeaza si se depune sau se transmite de catre persoanele juridice si persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la bugetul Fondului pentru mediu, potrivit legislatiei in vigoare.

Depunerea sau transmiterea Declaratiei privind obligatiile la Fondul pentru mediu se realizeaza de contribuabilii persoane juridice, cumulat, atat pentru activitatea proprie, cat si pentru activitatea entitatilor fara personalitate juridica ale acesteia

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari

avize si autorizatii de mediu, Avize-mediu,

Externalizarea serviciilor de mediu

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
  • Identificarea problemelor si necesitatilor pentru conformarea la prevederile legislatiei de protectia mediului, propune solutii;
  • Verificarea periodica a punctelor critice din societate – frecventa va fi stabilita de comun acord;
  • Acordarea de consultanta de specialitate: programe de conformare, managementul deseurilor, alimentarea cu apa, epurarea apelor uzate, etc

 

  • Intocmirea documentatiei tehnice necesare emitereii Acordului de Preluare, emis de SC APA NOVA BUCURESTI SA si efectuarea demersurilor necesare prelungirii lui;
  • Efectuarea demersurilor necesare obtinerii si revizuirii Autorizatiei de Mediu, inclusiv intocmirea documentatiei tehnice necesare;
  • Mentinerea Autorizatiei de Mediu, informarea permanenta a masurilor impuse prin aceeasta;
  • Efectuarea demersurilor necesare obtinerii Autorizatiei de Gospodarire a Apelor, inclusiv intocmirea documentatiei tehnice necesare;
  • Asigurarea relatiei permanente cu autoritatile de protectia mediului;
  • Intocmirea lunara a evidentei gestiunii deseurilor conform HG 856/2002;
  • Elaborarea si evidenta programului de monitorizare a calitatii mediului, realizarea selectiei de oferte pentru fimele care efectueaza monitorizarea;
  • Elaborarea planului de interventie in caz de poluări accidentale;
  • Intocmirea lunara a Declaratiei privind obligatiile la fondul de mediu.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si http://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe http://www.coltuc.ro/intrebari