Viermele de computer se numeşte Conficker, sau viermele “sus şi jos”, Downadup sau Kido, şi aşteaptă de ceva timp, sub diverse forme, să atace. Miercuri era momentul când trebuia să treacă la acţiune, însă, până acum, nu a avut pagube.

Unele surse vorbesc chiar de servere dedicate care, începând cu miezul nopţii au trimis milioane de mailuri infectate şi atacuri asupra reţelelor de computere din întreaga lume.

Specialiştii atenţionează că aceasta nu este o glumă.

Viermele şi-a început treaba marţi noapte prin căutarea următoarelor instrucţiuni, scanând peste 50.000 de site-uri. Experţii se temeau că virusul va fi controlat de creatorii săi pentru a crea o armată de peste 15 milioane de computere “zombie” , pentru a fura detalii bancare, pentru a trimite spamuri sau pentru a pica site-uri. Până acum, nu s-a întâmplat nimic grav.

“Conficker a fost activat, însă nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Patrik Runald, directorul de la F-Secure. El a mai spus că era puţin probabil ca cei care au creat viermele să lovească într-o zi în care toată lumea era atentă la Conficker. “Până acum au fost foarte inteligenţi, viermele este, din păcate, extrem de bine realizat”, a precizat Runald.

Conficker se împrăştie fără a avea nevoie de oameni, mişcându-se de la un computer la altul printr-o breşă de securitate din sistemul de operare Windows. Breşa a fost rezolvată în octombrie, dar dacă nu aveţi activate updatările automate, aţi putea fi vulnerabili.

Cu toate acestea, unii specialişti în informatică susţin că deşi pericolul există, este exclus un scenariu apocaliptic.

Din fericire, companiile ce realizează antiviruşi au reuşit să pună la punct instrumente de îndepărtare a viermelui, ce pot fi găsite pe site-urile organizaţiilor. Aşa că, dacă sunteţi infectaţi, rugaţi un prieten al cărui computer nu este infectat să vă downloadeze instrumentul de îndepărtare.

Conficker opreşte accesul computerului la site-urile companiilor de antiviruşi, precum şi la site-ul Microsoft, pentru a nu putea downloada software-ul necesar pentru devirusare.

În cel mai rău scenariu, experţii sunt de părere că Conficker a fost creat pentru a realiza un “Dark Google”, un motor de căutare pentru criminali, ce le va permite să acceseze informaţiile din peste 10 milioane de computere.

Conficker generează peste 50.000 de nume de domenii.

Cei care doresc să afle mai multe detalii despre acest vierme, pot intra pe www.confickerworkinggroup.org, pagina oficială a organizaţiei ce încearcă să anihileze virusul, formată din marile companii de antivirus.

Dacă sunteţi virusaţi deja, sau dacă cunoaşteţie pe cineva cu această problemă, puteţi download de aici un instrument de îndepărtare a viermelui, realizat de Symantec.