Browsing Category

Dreptul muncii si asigurari sociale

Dreptul muncii, Dreptul muncii si asigurari sociale,

Este posibilă întreruperea concediului de odihnă?

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Motivele invocate cel mai frecvent pentru a întrerupe concediul de odihnă sunt:

– intrarea salariatului în concediu medical;
– intrarea salariatei în concediul de maternitate.

În lipsa unui motiv obiectiv de întrerupere a concediului de odihnă, angajatorul poate respinge cererea salariatului de întoarcere la muncă din concediul de odihnă. Concediile de odihnă, conform prevederilor legale, se fac în baza unei programări, iar salariaţii nu ar trebui să se abată de la această programare.

Totuşi, salariaţii care se întorc mai repede din concediu, fără aprobarea angajatorului sau în lipsa unor motive obiective, nu pot fi lipsiţi de dreptul lor la zilele de concediu neefectuate întrucât aceasta ar putea fi privită ca o cale prin care se renunţă la dreptul de a efectua integral concediul de odihnă în natură. O altă posibilitate ar fi ca angajatorul să trateze această conduită ca o abatere disciplinară şi sancţionarea acesteia în consecinţă cu condiţia ca aceasta să fie prevăzută în regulamentul intern al angajatorului.

În practică există problema efectuării concediului de odihnă rămas neefectuat datorită întoarcerii premature a salariatului imediat după ce a încetat cauza de suspendare a acestuia sau ulterior la o altă dată programată. În acest sens, legislaţia specifică efectuarea acestor zile de concediu în urma unei reprogramări ulterioare.

Rechemarea salariatului de către angajator

Rechemarea nu se poate realiza nemotivat, ci doar pentru cazuri de forţă majoră sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de muncă. Totuşi, dacă salariatul îşi exprimă acordul de a veni, nu mai este necesară invocarea unor astfel de motive. În orice caz, salariatul rechemat din concediul de odihnă nu pierde dreptul de a efectua zilele de concediu rămase.

Totodată, angajatorul poate rechema salariatul din timpul concediului de odihnă pentru interese urgente. În astfel de cazuri, legislaţia prevede că angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale (necesare în vederea revenirii la locul de muncă), precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.

Totuşi, rechemarea salariatului din concediul de odihnă, în condiţiile în care, deşi au intervenit anumite probleme urgente, acestea puteau fi soluţionate prin utilizarea salariaţilor care nu se găseau la momentul respectiv în concediu de odihnă, ar putea fi considerată ca un abuz de drept.

În plus, exită anumite categorii de personal unde se prevede, în mod expres, dreptul angajatorului la rechemarea din concediu nu numai pentru situaţii de forţă majoră sau interese urgente, ci pentru orice cazuri justificate.

Atenţie! Când este vorba despre evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă. Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor plătite sunt stabilite prin lege, contracte colective de muncă aplicabile sau prin regulament intern. În prezent, nu există un contract colectiv de muncă la nivel naţional, aşa că dacă aceste evenimente familiale deosebite nu sunt prevăzute în contractele colective aplicabile, acolo unde este cazul, sau în regulamentul intern, atunci angajatorul nu este obligat să le acorde.

Dreptul muncii, Dreptul muncii si asigurari sociale,

Decizia de concediere – incetarea contractului individual de muncă

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

 In cazul in care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevazute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligatia de a emite decizia de concediere in termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii cauzei concedierii.
In cazul in care concedierea intervine pentru motivul prevazut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozitiilor art. 247-252.
Decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.

codul-muncii.coltuc

Din coroborarea dispozitiilor art. 62 alin. (3) cu dispozitiile art. 74 C. muncii rezulta ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda si durata preavizului (daca salariatul concediat beneficiaza de preaviz),…

Dreptul muncii, Dreptul muncii si asigurari sociale,

Cum trebuie acordat termenul de preaviz la concediere-AVOCAT MUNCII

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Potrivit Codului Muncii (art. 76 pct. b), „Decizia de concediere […] trebuie sa contina in mod obligatoriu […] durata preavizului”.

Legea nu face referire la niciun alt document, in afara de Decizia de concediere, prin care angajatorul ar trebui sa acorde preaviz salariatilor ce urmeaza sa fie concediati; cu toate acestea, in practica, este covarsitor numarul situatiilor in care, la concedierea unui salariat, angajatorul ii comunica acestuia:

(1)   mai intai, o „notificare de preaviz”, prin care ii aduce la cunostinta simplul fapt ca va fi concediat si termenul de preaviz pe care il are la dispozitie pana la incetarea contractului de munca,

(2)  iar ulterior (la implinirea termenului de preaviz), ii comunica decizia de concediere, cuprinzand motivele de concediere si celelalte elemente prevazute de lege (inclusiv durata preavizului acordat)

Trebuie subliniat ca emiterea unei notificari de preaviz anterior deciziei de concediere nu are nicio baza legala, ci a rezultat din practica autoritatilor de munca, care de-a lungul timpului au solicitat insistent (si, in unele cazuri, continua sa solicite) un astfel de document, fara a avea, insa, niciun temei legal pentru aceasta.

De altfel, emiterea unei notificari de preaviz, anterior deciziei de concediere, nu numai ca nu este reglementata legal, dar nu se justifica nici macar din punct de vedere logic. Astfel, este total nefiresc ca angajatorul sa ii comunice salariatului termenul de preaviz in legatura cu o concediere pe care nu a hotarat-o (din moment ce decizia de concediere  este luata abia la sfarsitul preavizului).

Nu este, desigur, nicio problema, din perspectiva validitatii deciziei de concediere, daca preavizul se acorda mai intai printr-o „notificare de preaviz”, urmand ca ulterior acesta sa fie mentionat si in cuprinsul deciziei de concediere, deoarece prin aceasta se creeaza o situatie favorabila salariatului. Insa, comunicarea preavizului prin notificarea de preaviz il dezavantajeaza foarte mult pe angajator, din perspectiva termenului care este lasat la dispozitia salariatului pentru a pregati o eventuala contestatie impotriva masurii concedierii. Pentru a intelege mai bine acest aspect, putem avea in vedere urmatorul exemplu practic:

Sa presupunem ca la data de 1 aprilie (2013) un angajator ii comunica unui salariat termenul de preaviz, de 20 de zile lucratoare, printr-o notificare de concediere, urmand ca la implinirea acestui termen (adica, in data de 30 aprilie), sa emita decizia de concediere. Conform legii, salariatul respectiv va avea la dispozitie 45 de zile calendaristice, de la data emiterii deciziei de concediere, pentru a contesta masura concedierii; insa, intrucat a fost „pus in garda” de angajator prin notificarea de preaviz inca de la data de 1 aprilie, salariatul in cauza va avea la dispozitie un termen mult mai mare pentru a reflecta la masura concedierii ce i-a fost aplicata si, eventual, pentru a-si pregati actiunea (ex. contactare avocati, strangere documente si argumente care sa sustina contestatia sa etc.), respectiv, va avea la dispozitie termenul scurs intre data comunicarii „notificarii de preaviz” si data comunicarii „deciziei de concediere” (adica cele 20 de zile lucratoare care inseamna aprox. 30 de zile calendaristice) plus inca 45 de zile calendaristice legale de la momentul primirii deciziei de concediere.

Daca, in schimb, salariatului in cauza i se va acorda termenul de preaviz, direct si numai prin decizia de concediere (asa cum prevede, de altfel, si legea), acesta va avea practic la dispozitie pentru a contesta masura concedierii numai cele 45 de zile calendaristice prevazute de Codul Muncii, care incep sa curga de la momentul primirii deciziei de concediere.

Sfat practic: In considerarea argumentelor de mai sus, in calitate de angajator ar trebui sa va sustineti puternic punctul de vedere atunci cand aveti de-a face cu autoritati de munca care va solicita, in mod nefondat, dovada preavizului acordat salariatului la concediere, altfel decat prin insasi decizia de concediere. In acest sens, precizam ca la autoritatile de munca din Bucuresti, asemenea demersuri au fost deja facute, astfel ca in prezent aceste autoritati sunt familiarizate cu acordarea preavizului direct prin decizia de concediere.

Dreptul muncii, Dreptul muncii si asigurari sociale,

Incalcarea clauzei de confidentialitate de catre salariat-dreptul muncii

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Incalcarea clauzei de confidentialitate de catre salariat-dreptul muncii.

Consecintele incalcarii clauzei de confidentialitate de catre salariat pot fi de natura patrimoniala, disciplinara sau chiar penala.

Raspundere patrimoniala pentru incalcarea confidentialitatii

Atunci cand salariatul care si-a asumat clauza de confidentialitate o incalca, angajatorul il poate trage la raspundere pentru prejudiciul produs pretinzandu-i sa plateasca despagubiri (daune-interese) corespunzatoare prejudiciului cauzat.

Evaluarea marimii prejudiciului cauzat de incalcarea obligatiei de confidentialitate si deci, a valorii despagubirilor datorate ca urmare a incalcarii clauzei de confidentialitate se poate face in trei moduri: (a) pe cale amiabila (prin acordul partilor), in baza unei note de constatare si evaluare a prejudiciului, emisa de angajator dupa producerea prejudiciului (in limita maxima a 5 salarii minime brute pe economie); (b) pe cale judiciara, adica de catre instanta de judecata, in functie de dovezile aduse de angajatorul prejudiciat sau (c) pe cale conventionala, adica tot prin acordul partilor (insa dat anticipat), atunci cand, in afara de agrearea clauzei de confidentialitate, partile au stabilit si o clauza penala prin care au evaluat anticipat prejudiciul.

Dreptul muncii, Dreptul muncii si asigurari sociale,

Club Legislatia Muncii – Cab.avocat Coltuc

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Prin sentinta civila nr. 2608 din 05.10.2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins actiunea formulata de reclamantul S.I. in contradictoriu cu parata A.B.R. S.A.. Bucuresti. Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin decizia 14/16.02.2008 A.B.R. S.A. a decis incetarea contractului individual de munca inregistrat cu nr.2076/7.11.2002 al contestatorului S.I. avand functia de director la

Sucursala Cluj-Napoca, urmand a-si produce efectele la data de 20.02.2009. Motivele specificate in decizie sunt neindeplinirea obiectivelor stabilite pentru 31.12.2008 in activitatea de retail a Sucursalei Cluj-Napoca care a realizat 2% din numarul de contracte programate, 4,68% din valoarea creditelor, 2,05 % din volumul depozitelor, 20% din numarul de asigurari, pozitionand sucursala pe ultimul loc; decizia 1/15.01.2009 privind constituirea comisiei de evaluare; convocarea 481/2009; rezultatele slabe la testul din 2.02.2009, fiind considerat necorespunzator profesional, cu respectarea termenului de aplicare a concedierii conform art.64 alin.1,4 si in temeiul art. 61 lit.d Codul muncii.


Club -Legislatia- Muncii


Referitor la motivele de nulitate invocate de catre contestator, prevederile art.64 Codul muncii stipuleaza obligativitatea angajatorului de a propune salariatului alte locuri de munca vacante avand la dispozitie trei zile lucratoare de la comunicarea propunerii privitor la noul loc de munca pentru a-si manifesta consimtamantul.

Potrivit adresei 1307 din 16.02.2009, parata a propus contestatorului functia de administrator bancar la Sucursala Cluj-Napoca, functie care este compatibila cu pregatirea sa profesionala. Este adevarat ca atat adresa 1307/2009 cat si decizia 14/2009 au fost emise si comunicate reclamantului in aceeasi zi, insa in decizie se specifica faptul ca incetarea activitatii va avea loc doar din data de 20.02.2009, tocmai in vederea respectarii intervalului de timp acordat salariatului pentru a-si manifesta consimtamantul. Ca atare, desi decizia a fost emisa in aceeasi zi cu adresa, ea a intrat in vigoare doar in data de 20.02.2009, data pana la care reclamantul contestator nu si-a exprimat acordul pentru noua functie propusa.

Privitor la nulitatea deciziei ca urmare a nerespectarii dreptului de preaviz acesta este stabilit atat de art. 73 alin.1 C. Muncii cat si de contractul colectiv de munca la nivel de unitate. Este un drept al salariatului si o obligatie a angajatorului care nu a fost respectata in cazul de fata insa care nu intra in procedura prevazuta de lege pentru concediere pentru a fi sanctionata cu nulitatea conf. art.76 C. Muncii. Mai mult, in cazul neacordarii acestui preaviz contractul colectiv de munca la nivel national pe anul 2005-2006 specifica faptul ca in cazul in care desfacerea contractului de munca s-a facut fara acordarea preavizului prevazut de Codul Muncii, fostul angajat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna. Aceasta indemnizatie a fost achitata reclamantului de catre parata, astfel ca tribunalul a apreciat ca neacordarea preavizului nu atrage sanctiunea nulitatii atat pentru ca nu intra in procedura prevazuta de la art.62, 64 C. Muncii, cat si pentru ca se prevede plata unei indemnizatii iar in conditiile in care, in acest caz, decizia ar fi lovita de nulitatea absoluta, ea nu ar fi putut fi acoperita.

In ceea ce priveste fondul cauzei, procedura de evaluare profesionala este inclusa in contractul colectiv de munca art.30 pct.4 al A.B.R.S.A. si in Regulamentul intern al bancii, care sunt in concordanta cu art.63 C. Muncii, astfel, concedierea salariatului pentru motivul prevazut de art. 61 lit.b a fost dispusa dupa evaluarea conform procedurii de evaluare stabilite de contractul colectiv si de regulamentul intern, apreciindu-se ca in mod repetat contestatorul a obtinut calificativul slab, foarte slab si respectiv declarat necorespunzator profesional de catre comisia de evaluare. Aspectele economico-financiare ale sucursalei si nivelul profesional al reclamantului asa cum au fost ele stabilite de catre parata nu au putut fi combatute de reclamant.

Mai mult, aspectele referitor la rezultatele economice financiare si la aspectele trasate de catre Consiliul de Administratie al Bancii nu pot fi discutate de instanta pentru ca singura in masura sa aprecieze in ce modalitate isi desfasoara activitatea pentru realizarea scopului statutar este parata.

De asemenea, aprecierile facute de reclamant care considera ca i s-a inscenat toata aceasta procedura si au fost inventati termeni anume pentru el, nefiind dorit de conducerea bancii, au fost inlaturate de instanta pentru ca procedura interna a bancii nu a fost facuta pentru o persoana anume, fiind aplicabila ori de cate ori parata prin persoanele ei de conducere apreciaza ca este necesara concedierea unor salariati.

Asa fiind, in conformitate cu prevederile art.281 Codul muncii si art.68 alin.1 lit.c si 78 din Legea nr.168/1999, tribunalul a respins actiunea reclamantului.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul S.I., solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, deoarece sentinta este nelegala raportat la incalcarea dispozitiilor art.64 alin.4 si ale art.73 alin.1 din Codul muncii si netemeinica pentru ca a interpretat gresit probele dosarului.

In dezvoltarea motivelor se arata ca obligatiile angajatorului cu privire la oferirea unui loc vacant disponibil si cu privire la acordarea preavizului in durata prevazuta de lege sunt in mod explicit prevazute sa fie executate inainte de luarea masurii desfacerii contractului de munca. Ratiunea ofertei altui loc de munca la care este obligat angajatorul este salvarea raportului juridic de munca, in locul desfiintarii acestui raport, pentru asigurarea dreptului salariatului la stabilitate.

Conform dispozitiilor art.76 din Codul muncii, “concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege este lovita de nulitate absoluta�.

Procedura la care se refera textul citat cuprinde atat obligatia oferirii unui loc vacant disponibil, prevazuta de art.64 din Codul muncii, cat si oferirea unui termen de preaviz, prevazuta de art.73 din Codul muncii, pentru ca ambele texte se afla sub incidenta art.76, care prevede sanctiunea nerespectarii lor.

Referitor la acest aspect, prima instanta s-a rezumat la copierea intampinarii angajatorului.

In fapt, angajatorul se plaseaza pe o pozitie contrara legii si crede ca sunt asanabile prin plati banesti toate nulitatile absolute prevazute de lege.

Textul alin.3 al art.64 din Codul muncii mentioneaza cu claritate si fara posibilitate de interpretare contrara, ca dupa primirea comunicarii ofertei, salariatul are la dispozitie trei zile lucratoare pentru a-si manifesta in scris consimtamantul la oferta, iar alin.4 al aceluiasi articol prevede ca numai in situatia in care, dupa ce au trecut cele trei zile lucratoare, se constata ca salariatul nu si-a manifestat consimtamantul la oferta, angajatorul poate dispune concedierea.

In speta, in aceeasi zi, angajatorul a emis trei acte: 1) concedierea; 2) oferta si 3) numirea altui director. Primele doua i-au fost comunicate simultan si, astfel, i s-a suprimat dreptul la un termen de gandire pentru acceptarea ofertei.

Incercand sa salveze nulitatea dispozitiei, angajatorul sustine ca este suficienta mentiunea conform careia contractul se desface pe data de 20.02.2009. In realitate, fiind emisa si comunicata concomitent cu dispozitia de desfacere a contractului, oferta a fost considerata de angajator, in mod abuziv si nelegal, din chiar clipa emiterii ei, ca fiind refuzata de salariat si ca avand angajatorul motiv sa dispuna concedierea. Acest abuz a rapit contestatorului posibilitatea de a-si manifesta vointa si, totodata, a incalcat normele de procedura a concedierii, provocand aplicarea sanctiunii nulitatii absolute acestei masuri, conform art.76.

Sentinta preia afirmatia angajatorului vadit contrara legii, in sensul ca obligatia de acordare a preavizului nu este cuprinsa in procedura prevazuta de Codul muncii si sanctionata cu nulitatea absoluta, prevazuta de art.76 din Codul muncii.

A sustine ca art.73 nu este cuprins in procedura a carei nerespectare este sanctionata de art.76 din Codul muncii este o grava eroare.

In raspunsurile la intrebarile nr.1 si 2 din interogatoriul angajatorului se fac afirmatii total mincinoase, pentru a incerca sa justifice nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului de munca. Astfel se afirma ca a parasit imediat banca, fara a se preciza data, aceasta plecare fiind motivul pentru care nu i s-a acordat nici preaviz, nici termen de gandire.

Afirmatiile sunt usor de combatut pentru ca reclamantul a lucrat in zilele de 16-20 februarie 2009, adica toate zilele lucratoare din acea saptamana.

www.coltuc.ro

www.coltuc.ro/blog

avocat@coltuc.ro