Browsing Category

Dreptul transporturilor

Dreptul transporturilor, Juridic,

Dreptul de retenţie al carăuşului

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Poziţia cărăuşului, ca prestator de servicii aflate pe piaţă în stare juridică de ofertă permanentă, îl obligă să accepte cererile agenţilor economici sau ale cetăţenilor fără să poată efectua un control prealabil de solvabilitate a solicitanţilor.
Apar riscuri de neplată, fapt de natură să aducă prejudicii grave cărăuşului.

Tipuri de drept de retenţie

Posibilitatea creditorului de a refuza un lucru debitorului prezintă în dreptul comun două variante:

a) o serie de contracte justifică exercitarea dreptului de retenţie de către creditor în raporturile sale cu celălalt contractant (debitorul), în scopul de a-şi încasa preţul lucrului transmis, chiria pentru folosinţă sau echivalentul prestaţiei efectuate.

În acest sens pot fi exemplificate prevederile art.1322 şi 1619 Cod civil şi ale art.433 Cod comercial.

b) dreptul de retenţie se poate naşte în virtutea legii, chiar independent de existenţa unui contract în raporturile dintre creditor şi debitorul, care solicită predarea lucrului deţinut de către cel dintâi.

În sensul arătat sunt prevederile art.481 şi 771 Cod civil.

4. Exercitarea dreptului de retenţie

Posibilitatea exercitării dreptului de retenţie de către creditor este grevat de anumite condiţii:

a) existenţa unui text de lege;

b) existenţa unei creanţe împotriva proprietarului lucrului, care să reprezinte o datorie certă, lichidă şi exigibilă;

c) detenţia exercitată de titularul dreptului de retenţie să nu fie viciată prin fraudă, iar obiectul detenţiei să fie un bun corporal, alienabil şi sesizabil;

d) exercitarea dreptului de retenţie se justifică numai dacă între creanţă şi lucrul a cărui eliberare este refuzată există o anumită legătură.

Conexitatea poate fi obiectivă (materială) sau subiectivă (juridică).

Conexitatea obiectivă sau materială defineşte dreptul de retenţie ca întemeiat pe existenţa unei creanţe generată de cheltuielile efectuate pentru conservarea, îmbunătăţirea sau transformarea lucrului.

Conexitatea subiectivă sau juridică defineşte dreptul de retenţie întemeiat pe existenţa unei creanţe întemeiate pe îndeplinirea obligaţiei asumate de creditor, iar debitorul este în restanţă cu plata datorată.

Dreptul de retenţie are ca efecte:

– opozabilitatea acestuia faţă de debitor, cauză cu titlu universal, succesorii cu titlu particular ai debitorului;

– orice fracţiune a datoriei este garantată până la stingerea ei integrală prin lucrul ce formează obiectul dreptului de retenţie;

– orice componentă a lucrului răspunde pentru totalitatea datoriei.

5. Particularităţi ale dreptului de retenţie al cărăuşului

Dreptul de retenţie al cărăuşului decurge dintr-o dispoziţie legală, art.433 Cod comercial.

Dreptul de retenţie al cărăuşului se exercită asupra mărfurilor supuse transportului dacă sunt bunuri mobile corporale.

Dreptul de retenţie poate fi exercitat de cărăuş numai pentru o creanţă derivată din contractul de transport pe care destinatarul o recunoaşte şi nu o onorează.

În orice alte cazuri, refuzul eliberării mărfii este abuziv

Dreptul transporturilor, Juridic,

Privilegiul cărăuşului asupra mărfii

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Reglementările privitoare la privilegiul cărăuşului asupra mărfii transportate sunt răspândite în acte normative diferite.
Dispoziţia legală de bază o constituie art.1730 pct.7 Cod civil.
Dispoziţia comercială de drept comun este enunţată de art.437 Cod comercial.

Tot Codul comercial, cartea a doua intitulată „Despre comerţul maritim şi despre navigaţie”, cuprinde titlul IX care are ca obiect creanţele privilegiate, fie asupra lucrurilor îmbarcate (art.683-684), fie asupra navlului (art.685), fie asupra navei (art.686-694). În plus art.678-682 Cod comercial stabilesc reguli speciale, derogatorii de la cele ale Codului civil, în materia concursului între privilegii diferite.

În prezent majoritatea literaturii de specialitate consideră că privilegiul cărăuşului decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorul i-l recunoaşte o dată cu încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii spre a fi deplasată la destinaţie. Are loc, cu alte cuvinte, conjugarea situaţiei materiale cu voinţa prealabilă a părţilor, detenţiunea lucrului transportat fiind dublată de intenţia de a-l afecta plăţii transportului, astfel ideea de gaj tacit îşi află aici o deplină realizare.

3. Creanţele garantate

În raport cu regimul legal evocat se consideră că în sfera creanţei garantate cu privilegiul sau gajul cărăuşului se înglobează următoarele sume privitoare la transport:

– costul deplasării încărcăturii;

– cheltuieli suportate de cărăuş cu titlu de operaţiuni accesorii transportului, precum cele de încărcare, transbordare, remorcare, descărcare, cântărire, magazinaj;

– cheltuielile ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor vamale, îndeosebi din cauza amenzilor plătite de cărăuş ca efect al unor declaraţii inexacte făcute de expeditor.

Dreptul transporturilor, Juridic,

Sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului până la terminarea judecăţii pentru ca astfel creditorul să le poată urmări pentru realizarea drepturilor sale atunci când va obţine un titlu executor, iar debitorul nu va executa de bunăvoie.

Cadrul legal
Reglementările aplicabile în materiale sunt în principal cele ale art.907 şi 908 Cod comercial.

Instituirea sechestrului asigurator

Partea interesată o va putea solicita instanţei competente o dată cu introducerea acţiunii (art.907 alin.1 Cod comercial). Concomitent trebuie depusă şi cauţiunea aferentă, sub sancţiunea nulităţii acestei cereri.

5. Încetarea sechestrului asigurator

Cauzele care pot conduce la ridicarea sechestrului asigurator sunt următoarele:

– respingerea acţiunii principale prin care creditorul îşi valorifică în justiţie pretenţiile împotriva debitorului;

– declaraţia expresă a creditorului că renunţă la sechestrul asigurator;

– dovada prezentată instanţei de către debitor că a consemnat suma pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.

6. Sechestrul asigurator solicitat de cărăuş

Transportatorul poate recurge la această măsură când marfa soseşte la destinaţie, iar destinatarul nu poate fi găsit sau se ivesc neînţelegeri în privinţa bunurilor transportate, după descărcarea mărfii din mijlocul de transport.

Art.438 Cod comercial prevede că această cerere are caracter de sine stătător şi nu accesoriu, se rezolvă pe calea ordonanţei preşedinţiale şi nu necesită depunerea unei cauţiuni.

Dreptul transporturilor, Juridic,

Particularităţi ale răspunderii cărăuşului în transportul de mărfuri

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Potrivit art.425 Cod comercial „cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor care i-au fost încredinţate spre transport din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului”.

În mod asemănător, art.82.1 din Regulamentul de transport C.F.R. din 1997 prevede următoarele: „Calea ferată care a primit la transport marfa cu scrisoarea de trăsură este răspunzătoare de executarea transportului şi de integritatea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare”.
Expresia „pierderea sau stricăciunea lucrurilor” folosită de legiuitorul comercial, la fel cu sintagma „integritatea mărfii”, pe care o întâlnim în textele Regulamentului din 1997, denotă că în sfera lor se includ atât lipsurile cantitative, cât şi cele calitative ale bunurilor transportate.

În transportul de mărfuri răspunderea cărăuşului poate fi antrenată pentru:

a) pierderea totală a mărfii;

b) pierderea parţială a mărfii;

c) avaria;

d) depăşirea termenului contractului de transport.

Culpa cărăuşului este prezumată în următoarele situaţii:

– marfa n-a fost eliberată destinatarului sau pusă la dispoziţia lui în termen de 30 de zile de la data care urmează termenului de eliberare;

– în situaţia lipsurilor cantitative ce apar când cărăuşul a cântărit marfa pe cântarele sale sau n-a cântărit-o, dar avea obligaţia să o facă.

În situaţia culpei dovedite, cărăuşul răspunde şi în următoarele cazuri:

– lipsuri cantitative din mărfurile a căror cântărire nu este obligatorie şi nu au fost cântărite de cărăuş, iar mijlocul de transport închis a sosit fără urme de violare, scurgere, sustragere, avarie şi cu sigiliile intacte sau, în cazul mijloacelor de transport deschise, sosite cu semnele intacte;

– în cazul substituirii, diluării, alterării sau avariei mărfii în cursul transportului, când mijloacele de transport închise nu au fost violate sau în cazul mijloacelor de transport deschise, când semnele de pe mărfurile transportate sunt intacte.

Răspunderea pentru pierderea mărfii

Prin pierderea mărfii se înţelege neeliberarea mărfii la destinaţie generată de distrugerea sau rătăcirea ei, eliberarea unei alte mărfi, eliberarea către un alt destinatar, folosirea mărfii de către cărăuş sau neeliberarea ei în termen de 30 de zile de la scadenţa termenului tarifar de eliberare.

Pierderea mărfii poate fi totală sau parţială.

Pierderea totală presupune lipsa întregului transport (vagon complet, colete care nu au sosit la destinaţie).

Pierderea parţială poate fi determinată de erori de cântărire, sustrageri sau de starea necorespunzătoare a mijlocului de transport.

În cazul pierderii totale, cărăuşul plăteşte despăgubiri echivalente cu contravaloarea mărfii, calculate după preţul din factură, iar în cazul în care transportul se face fără factură, după preţul curent stabilit de organele competente.

Dacă aceste preţuri nu există, despăgubirea se calculează după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate la locul şi la data la care marfa a fost primită la transport.

Pe lângă acestea, cărăuşul este obligat să restituie tariful de transport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client.

Răspunderea pentru avaria mărfii

Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiilor privind paza, supravegherea, integritatea mărfii ori punerea la dispoziţie a unui mijloc de transport corespunzător poate avea drept consecinţă deprecierea ei. Suntem în prezenţa unor factori ce influenţează calitatea mărfii şi integritatea ei.

Terminologia folosită de legiuitor este diferită: Codul comercial foloseşte termenul stricăciunea lucrurilor, Regulamentul de transport C.F.R. din 1997, termenul de avarie, celelalte acte normative folosesc termenii de substituire, diluare, denaturare, alterare şi avarie.

Pentru a stabili corect situaţia care antrenează răspunderea cărăuşului se impune determinarea conceptelor enunţate.

Prin avarie se înţelege schimbarea care a avut loc în starea exterioară sau interioară a mărfii datorată unor factori externi ce ţin de natura specifică a mărfii, schimbare ce are consecinţă modificarea cantitativă sau calitativă.

Substituire – înlocuirea unei mărfi cu altă marfă, de aceeaşi natură sau de altă natură, dar cu alte însuşiri.

Diluare micşorarea concentraţiei unui produs aflat în stare lichidă.

Denaturare schimbare intenţionată a naturii unui produs prin deformare, falsificare, adăugarea unei substanţe străine spre a-l face improprie scopurilor pentru care a fost destinat iniţial.

Alterare transformarea însuşirilor unui produs sub influenţa unor factori externi, având ca efect descompunerea, degradarea, stricarea acestuia.

Din analiza întreprinsă rezultă că termenul de avarie este cel mai cuprinzător concept.

În cazurile când avarierea mărfurilor este imputabilă cărăuşului acesta plăteşte o sumă de bani ca despăgubiri, corespunzătoare cu deprecierea valorii mărfii.

În cazul avariei parţiale a mărfii, despăgubirea este echivalentul pentru recondiţionarea acesteia, neputând depăşi suma ce s-ar fi plătit pentru prinderea părţii avariate.

Răspundere pentru depăşirea termenului contractului

Depăşirea de către cărăuş a termenului convenit pentru executarea transportului comportă ca sancţiune plata unor despăgubiri. Cuantumul lor, stabilit de art.428 Cod comercial, variază în funcţie de intervalul de timp al întârzierii.

În cazul unei întârzieri mai mici decât dublul duratei convenite, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului, proporţional cu durata întârzierii.

În cazul unei întârzieri egale cu dublul duratei convenite, cărăuşul pierde întreg preţul transportului.

Dacă preţul deplasării nu acoperă daunele, destinatarul poate cere diferenţa de la cărăuş dacă probează că ele au provenit din această cauză.

Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să fie probată deoarece calculul se bazează exclusiv pe criteriile prestabilite de părţi.

Dreptul transporturilor, Juridic,

Particularităţi ale răspunderii cărăuşului în transportul de persoane şi bagaje

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Răspunderea cărăuşului faţă de călători diferă de răspunderea la transportul de mărfuri atât legislativ, cât şi material.
În cadrul contractului de transport de persoane, cărăuşul îşi asumă obligaţia de a garanta securitatea acestora pe toată durata deplasării.
Autonomia călătorului nu restrânge posibilităţile cărăuşului de a-şi îndeplini sarcinile specifice de conducere a mijlocului de transport.

Transportul de bagaje

În prezent, bagaje sunt considerate obiecte sau alte bunuri necesare călătorului cu ocazia călătoriei şi constau în valize, pachete etc. formând aşa-numitele bagaje de mână.

O altă categorie poartă denumirea de bagaje înregistrate şi sunt constituite din obiectele călătorului predate cărăuşului pentru a fi transportate sub supravegherea acestuia.

Ele sunt enumerate de art.22 din Regulamentul de transport pe C.F.R. din 1997.

Potrivit textului menţionat sunt admise la transport următoarele bagaje înregistrate:

– fotolii portative sau pe roţi pentru bolnavi;

– cărucioare pentru copii;

– instrumente muzicale în cutii sau huse;

– instrumente de inginerie până la 4 m lungime;

– biciclete, motorete cu un loc cu accesoriile demontate şi rezervorul golit;

– săniuţe, schiuri, vele;

– cufere cu eşantioane.

Delimitarea dintre cele două categorii de bagaje prezintă interes atât din punctul de vedere al taxei de transport, cât şi al răspunderii cărăuşului.

Bagajele de mână sunt deplasate odată şi împreună cu pasagerul în acelaşi vehicul şi nu comportă plata unor taxe adiţionale. Bagajele de mână rămân la dispoziţia şi în grija călătorului. Cărăuşul nu le preia în detenţia sa.

Bagajele înregistrate circulă de la pornire şi până la destinaţie prin grija şi sub paza cărăuşului, separat de persoana căreia îi aparţin. Bagajele înregistrate sunt supuse regimului răspunderii contractuale.