Browsing Category

Uncategorized

Uncategorized,

Firmele care administrează pagini de Facebook sunt operatori de date personale

Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

GDPR=RGPD – Firmele care administrează pagini de Facebook sunt operatori de date personale

CEI MAI BUNI PE GDPR-RGPD – http://www.coltucsiasociatii.ro

 

 

Administratorul unui site echipat cu butonul “îmi place” al Facebook poate fi operator de date personale, împreună cu Facebook, în privința colectării și transmiterii către Facebook a datelor personale ale vizitatorilor acelui site. Este decizia la care a ajuns CJUE luni și este importantă și pentru site-urile din România, în contextul aplicării corecte a Regulamentului general european privind protecția datelor personale (GDPR).

În speță, magazinul online Fashion ID a pus pe site-ul său butonul de apreciere al Facebook pentru a optimiza publicitatea pentru produsele sale, făcându-le astfel mai vizibile pe Facebook. Practic, orice internaut care intră pe site-ul respectiv și apasă butonul “îmi place” din dreptul unui produs face ca utilizatori ai Facebook să vadă respectivele aprecieri și, astfel, promovează produsele companiei respective printre alți internauți. Nu doar Fashion ID are de profitat din urma apăsării butonului de apreciere, ci și operatorul de date Facebook, subliniază Curtea în cauza C-40/17 Fashion ID.

“Tocmai pentru a putea beneficia de acest avantaj comercial, Fashion ID, prin inserarea unui asemenea buton pe site-ul său internet, pare să își fi dat consimțământul, cel puțin implicit, pentru colectarea și dezvăluirea prin transmitere a datelor cu caracter personal ale vizitatorilor site-ului său. Astfel, aceste operațiuni de prelucrare par să fie efectuate în interesul economic atât al Fashion ID, cât și al Facebook Ireland, pentru care posibilitatea de a dispune de aceste date în propriile scopuri comerciale constituie contrapartida avantajului oferit societății Fashion ID”, a explicat Curtea de Justiție.

Notă: O altă decizie CJUE relativ recentă – Firmele care administrează pagini de Facebook sunt operatori de date personale

Totuși, a spus CJUE, administratorul site-ului care și-a instalat un astfel de buton nu este, de principiu, operator de date în privința prelucrărilor ulterioare a acelor date de către Facebook.

“Curtea constată în continuare că Fashion ID pare să nu poată fi considerată operator în privința operațiunilor de prelucrare de date efectuate de Facebook Ireland după transmiterea lor către aceasta din urmă. Astfel, este exclus, la prima vedere, ca Fashion ID să stabilească scopurile și mijloacele acestor operațiuni.

În schimb, Fashion ID poate fi considerată operator împreună cu Facebook Ireland în privința operațiunilor de colectare și de dezvăluire prin transmitere către Facebook Ireland a datelor în cauză, din moment ce se poate considera (sub rezerva verificărilor pe care urmează să le efectueze Oberlandesgericht Düsseldorf) că Fashion ID și Facebook Ireland le determină împreună scopurile și mijloacele”, a punctat CJUE.

Bine de știut: Companiile pot fi operatori de date și dacă folosesc LinkedIn, Instagram sau Google Analytics

În decizia dată, Curtea subliniază că administratorul unui site cum este Fashion ID, în calitate de (co)operator în privința anumitor operațiuni de prelucrare a datelor vizitatorilor site-ului său, precum colectarea datelor și transmiterea lor către Facebook Ireland, trebuie să furnizeze, la momentul colectării, anumite informații acestor vizitatori, cum ar fi, de exemplu, identitatea sa și scopurile prelucrării.

Un astfel de administrator, în cazul consimțământului ca temei de prelucrare de date, trebuie să obțină consimțământul prealabil pentru operațiunile în privința cărora este (co)operator, și anume colectarea și transmiterea datelor.

Uncategorized,

Ce fac daca nu mai platesc ratele la leasing?

Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Ce fac daca nu mai platesc ratele la leasing? Solutie oferita de http://www.coltucsiasociatii.ro

 

 

Hotărârea CJUE din 3 iulie 2019 în cauza C‑242/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Administrativă Supremă din Bulgaria, în procedura „UniCredit Leasing” EAD

Împotriva Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” – Sofia pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite (NAP)

Hotărârea pe care o semnalăm priveşte chestiuni de aplicare a reglementărilor UE în materie de TVA, în cazul unui contract de leasing financiar reziliat pentru neplata ratelor, cu precizări privind reducerea bazei de impozitare şi plata unei «indemnizații» de reziliere până la expirarea contractului.

Reţinem şi discuţia privind competenţa CJUE de a da soluţii de aplicare a Directivei pentru o perioadă anterioară aderării Bulgariei la Uniunea Europeană.

Cererea de decizie preliminară solicită interpretarea articolului 90 din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „UniCredit Leasing” EAD (denumită în continuare „UniCredit”), pe de o parte, și directorul Direcției „Căi de atac și practică în materie de fiscalitate și de securitate socială” din Sofia al Agenției Naționale a Veniturilor Publice (NAP) din Bulgaria (denumit în continuare „Direktor”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a‑i acorda o regularizare a cuantumului taxei pe valoarea adăugată (TVA) achitate și referitoare la ratele neplătite ale unui contract de leasing financiar.  

Litigiul principal și întrebările preliminare

– La 6 februarie 2006, societatea „BA Kreditanstalt Bulus” EOOD (denumită în continuare „Bulus” sau „locatorul”), a cărei succesoare în drepturi este Unicredit, a încheiat cu „Vizatel” OOD (denumită în continuare „locatarul”) un contract de leasing financiar cu opțiune de cumpărare, în temeiul căruia locatorul se angaja să cumpere un teren desemnat de locatar, să construiască o clădire pe terenul respectiv și să pună totul la dispoziția locatarului.

– Acest contract era încheiat pentru o durată de 11 ani care începea să curgă de la începutul lunii următoare predării materiale a bunului care face obiectul contractului, în schimbul unei rate de leasing lunare. Acesta stipula că locatorul poate pune capăt anticipat contractului în cazul neplății a cel puțin trei rate de leasing de către locatar și poate solicita o despăgubire egală cu suma tuturor ratelor de leasing neplătite pe toată durata contractului de leasing financiar.

– La 5 decembrie 2006, obiectul contractului a fost predat locatarului, iar la 28 decembrie 2007, locatorul a emis o factură cu TVA cu titlu de primă rată. Printr‑o decizie rectificativă din 14 februarie 2008, administrația fiscală bulgară a constatat o datorie de TVA a Bulus, calculată pe o bază de impozitare egală cu suma ansamblului ratelor de leasing datorate pe toată durata contractului și, ulterior, a dedus‑o dintr‑o creanță fiscală pe care aceasta din urmă o deținea asupra fiscului.

– Deși locatorul a continuat să emită facturi cu TVA până la 29 octombrie 2010, iar apoi de la 4 august 2011 până la 31 august 2012, locatarul a încetat să achite ratele datorate începând cu luna aprilie a anului 2009. Ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor sale de către locatar, Bulus a pus capăt în mod unilateral contractului de leasing financiar începând de la 6 iunie 2015.

– Acestea sunt împrejurările în care Bulus a solicitat de la administrația fiscală bulgară rambursarea TVA‑ului calculat în decizia rectificativă din 14 februarie 2008. Cererea sa a fost însă respinsă prin decizia serviciului fiscal competent, care a fost confirmată de Direktor.

– Bulus a sesizat Tribunalul Administrativ din Sofia, cu o acțiune îndreptată împotriva acestei decizii, pe care această instanță a respins‑o.

– UniCredit, succesoare în drepturi a Bulus, a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Curtea Administrativă Supremă). Ea susține în special că Tribunalul Administrativ din Sofia a încălcat dreptul la reducerea bazei de impozitare în scopuri de TVA în cazul rezilierii unui contract, garantat de articolul 90 din Directiva TVA.

– Instanța de trimitere consideră că dreptul la corectarea bazei de impozitare în scopuri de TVA, atunci când această bază de impozitare este stabilită printr‑o decizie rectificativă care a intrat în vigoare, iar nu printr‑o factură, nu este aplicabilă, din moment ce este vorba despre un act administrativ de constatare a unei datorii fiscale. În plus, chiar presupunând că acest drept la corectare este aplicabil, ar fi necesar să se facă distincție între, pe de o parte, perioada în care ratele au fost achitate de locatar și pentru care nu este necesar să se efectueze o corectare a bazei de impozitare în scopuri de TVA și, pe de altă parte, perioada în care ratele nu au mai fost achitate de locatar până la rezilierea pentru neplată parțială și pentru care restabilirea situației anterioare încheierii contractului este, potrivit dreptului național, imposibilă. De asemenea, presupunând că am fi în prezența unui caz de neplată parțială, iar nu de refuz, în sensul articolului 90 din Directiva TVA, instanța de trimitere subliniază că nicio dispoziție din dreptul bulgar nu reglementează modalitățile de reducere a bazei de impozitare stabilite printr‑o decizie rectificativă în cazul neplății parțiale sau totale.

– În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema corectării bazei de impozitare în scopuri de TVA pentru perioada cuprinsă între rezilierea contractului și expirarea termenului prevăzut de acesta, din moment ce nu s‑a stabilit, pe de o parte, că obiectul contractului a fost returnat locatorului înainte de expirarea termenului acestui contract și, pe de altă parte, că datoriile locatarului au fost definitiv achitate, având în vedere clauza acestui contract care prevedea plata unei despăgubiri locatorului în cazul rezilierii pentru neexecutare culpabilă.

– În aceste condiții, Curtea Administrativă Supremă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dispoziția de la articolul 90 alineatul (1) din [Directiva TVA] permite, în cazul rezilierii unui contract de leasing financiar, reducerea bazei de impozitare și restituirea TVA‑ului stabilit printr‑o decizie de impunere rectificativă care a intrat în vigoare asupra unei baze de impozitare constând din suma ratelor de leasing lunare aferente întregii perioade contractuale?

2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care dintre cazurile menționate la articolul 90 alineatul (1) din [Directiva TVA] poate fi invocat de locator față de statul membru, la rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare a neplății parțiale a ratelor de leasing datorate, pentru a obține reducerea bazei de impozitare a TVA‑ului cu cuantumul ratelor datorate, dar neplătite pe perioada de la încetarea plății și până la data rezilierii contractului, dacă rezilierea nu este retroactivă, fapt confirmat chiar printr‑o clauză a contractului?

3) Interpretarea articolului 90 alineatul (2) din [Directiva TVA] permite să se deducă, într‑un caz precum cel de față, existența unei derogări de la articolul 90 alineatul (1) din [Directiva TVA]?

4) Interpretarea articolului 90 alineatul (1) din [Directiva TVA] permite să se considere că noțiunea de «refuz», utilizată în dispoziție, include cazul în care, în cadrul unui contract de leasing financiar cu transfer obligatoriu al dreptului de proprietate, locatorul nu mai poate solicita locatarului plata ratelor de leasing, întrucât a reziliat contractul de leasing ca urmare a neexecutării contractului de către locatar, însă în condițiile în care conform contractului are dreptul la o despăgubire egală cu valoarea totală a ratelor de leasing neplătite, care ar urma să devină scadente până la expirarea perioadei de leasing?”

Cu privire la competența Curții

– Curtea este competentă să interpreteze dreptul Uniunii numai în ce privește aplicarea acestuia într‑un nou stat membru începând de la data aderării acestuia la Uniunea Europeană

– Rezultă de aici în special că Curtea nu este competentă să interpreteze directive ale Uniunii în materie de TVA atunci când perioada de recuperare a taxelor în discuție este anterioară aderării respectivului stat membru la Uniune.

– În schimb, Curtea este competentă să interpreteze dreptul Uniunii atunci când faptele din litigiul principal sunt parțial ulterioare datei aderării statului membru la Uniune sau atunci când își au originea într‑un contract încheiat înainte de aderarea statului membru la Uniune, iar această situație continuă să producă efecte după această dată.

– În speță, contractul de leasing financiar a fost încheiat în luna februarie a anului 2006, iar TVA‑ul a devenit exigibil începând de la predarea materială a bunului care face obiectul contractului în luna decembrie a anului 2006. Faptele din litigiul principal și perioada de recuperare sunt, așadar, anterioare aderării Republicii Bulgaria la Uniune, la 1 ianuarie 2007.

– Cu toate acestea, era vorba despre un contract cu executare succesivă care impunea locatarului să plătească timp de 11 ani rate de leasing supuse TVA‑ului începând cu 28 decembrie 2006. Prin urmare, situația născută din acest contract a continuat să producă efecte după data aderării Republicii Bulgaria la Uniune.

– Astfel, ținând seama de caracteristicile specifice ale acestui contract și de persistența efectelor sale juridice după data aderării acestui stat membru la Uniune, Curtea este competentă să soluționeze întrebările preliminare privind consecințele fiscale ale executării sale.

Soluţia CJUE la întrebările preliminare

1) Articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că permite, în cazul rezilierii unui contract de leasing financiar, o reducere a bazei de impozitare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată calculată forfetar printr‑o decizie rectificativă cu privire la ansamblul ratelor de leasing datorate pe toată durata contractului, chiar dacă această decizie rectificativă ar fi intrat în vigoare și ar constitui astfel un „act administrativ stabil” de constatare a unei datorii fiscale în temeiul dreptului național.

2) Articolul 90 din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, lipsa plății unei părți din ratele de leasing datorate ale unui contract de leasing financiar pentru perioada cuprinsă între încetarea plăților și rezilierea neretroactivă a contractului, pe de o parte, și lipsa plății unei despăgubiri datorate în cazul rezilierii anticipate a contractului, corespunzătoare sumei tuturor ratelor de leasing neplătite până la expirarea acestui contract, pe de altă parte, constituie un caz de neplată susceptibil să intre sub incidența derogării de la obligația de reducere a bazei de impozitare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, prevăzută la alineatul (2) al acestui articol, cu excepția cazului în care persoana impozabilă demonstrează existența unei probabilități rezonabile ca datoria să nu fie onorată, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere. 

Cadrul juridic

Reglementări din Directiva TVA, reţinute de Curte :

 Articolul 2 alineatul (1) litera (a):

Următoarele operațiuni sunt supuse TVA:

(a) livrarea de bunuri efectuată cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru de către o persoană impozabilă care acționează ca atare;

– Articolul 14:

(1) «Livrare de bunuri» înseamnă transferul dreptului de a dispune de bunuri corporale în calitate de proprietar.

(2) Pe lângă operațiunea prevăzută la alineatul (1), fiecare dintre următoarele operațiuni este considerată livrare de bunuri:

(a) transferul, printr‑un ordin emis de o autoritate publică sau în numele unei autorități publice sau în condițiile prevăzute de lege, al dreptului de proprietate asupra unui bun cu plata unei compensații;

(b) predarea efectivă a bunurilor în temeiul unui contract de închiriere a bunurilor pe o anumită perioadă sau de vânzare cu plata în rate a bunurilor, care prevede că, în condiții normale, dreptul de proprietate este dobândit cel mai târziu la plata ultimei rate;

(c) transferul de bunuri în temeiul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare.

(3) Statele membre pot considera predarea anumitor lucrări de construcții ca o livrare de bunuri.

– Articolul 63:

Faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile.

– Articolul 73:

Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la articolele 74-77, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obținută sau care urmează să fie obținută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terț, inclusiv subvenții direct legate de prețul livrării sau al prestării.

– Articolul 90:

(1) În cazul anulării, al refuzului sau al neplății totale sau parțiale sau în cazul în care prețul este redus după livrare, baza de impozitare se reduce, în consecință, în condițiile stabilite de statele membre.

(2) În cazul neplății totale sau parțiale, statele membre pot deroga de la alineatul (1).

– Articolul 273:

Statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea, sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile și cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul între statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor.

Opțiunea prevăzută la primul paragraf nu poate fi considerată ca bază de plecare pentru a impune obligații de facturare suplimentare față de cele stabilite la capitolul 3.

Uncategorized,

2019 : Darea în plată, adoptată de Parlament. Ce prevede noua lege

Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Darea în plată, adoptată de Parlament. Ce prevede noua lege http://www.coltuc.ro

 

noua lege dare in plata

 

Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților, forul decizional, astfel că actul normativ va fi trimis președintelui Klaus Iohannis, la promulgare.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva.

Inițiatorii proiectului au susținut în expunerea de motive că proiectul vine în ajutorul celor 800.000 de familii care nu mai pot să-şi plătească ratele la bancă pentru că salariile lor sunt mai mici decât erau atunci când au contractat creditele. Potrivit expunerii de motive, proiectul transpune prevederile Directivei 17/2014 a Parlamentului European și îşi propune să creeze un mecanism prin intermediul căruia predarea de către debitor a imobilului aflat în proprietatea sa, ca urmare a acordării unui credit, să stingă integral obligaţia acestuia.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru stingerea în acest mod a datoriilor sunt: între părţi s-a încheiat un contract de credit, iar bunul oferit în plată este un bun imobil ipotecat în favoarea creditorului în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit.

Conform actului normativ, se consideră întotdeauna că există impreviziune (se aprobă automat darea în plată):

 

în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului

– în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR

– în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință.

Principalele prevederi sunt:

  • Creditorului îi revine obligația de a dovedi în fața instanțelor de judecată faptul că debitorul care a făcut o notificare de dare în plată nu îndeplineşte condițiile de admisibilitate, inclusiv condiția privind impreviziunea
  • Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului
  • Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluționării cererilor prevăzute la art.7 şi 8 din prezenta lege, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău‐platnici, a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art.5 alin.(1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din inițiativa creditorului sau a unei autorități centrale sau locale. Dispozițiile
  • Pe perioada cât notificarea de dare în plată a fost efectivă, atât ratele cât și dobânzile și penalităţile, vor putea fi pretinse de la debitor doar dacă creditorul probează că acesta a fost de rea credinţă.
  • Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

În cazul debitorului împotriva căruia s‐a derulat şi finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință şi împotriva căruia se continuă executarea, se instituie o prezumție absolută și irefragabilă de impreviziune.

Uncategorized,

Suntem specializati in aplicarea legii darii in plata pentru bunurile imobile

Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Suntem specializati in aplicarea legii darii in plata pentru bunurile imobile

Vezi http://www.coltuc.ro

Dă-ți casa în plată!

Consultanta GRATUITĂ

specializati-legea-darii-in-plata

 

Plecand de la conditia imperativa a Legii nr. 77/2016 – aceea ca notificarea de dare in plata sa provina de la un avocat, notar sau executor judecatoresc – va oferim servicii complete de dare in plata.

Prin lege, sunteti obligat sa notificati banca printr-un intermediar (avocat, notar, executor), nu personal.

Inainte de toate, va punem in vedere faptul ca intreaga procedura de dare in plata presupune efectuarea unor acte procedurale si procesuale specializate – de la redactarea notificarii si depunerea acesteia (care, conform legii, se realizeaza prin executor judecatoresc, avocat sau notar) pana la incheierea actului de dare in plata la notar (apartinand echipei noastre) ori combaterea contestatiei bancii sau actionarea in instanta a acesteia in cazul in care nu da curs invitatiei de a se prezenta la notar si nici nu contesta indeplinirea conditiilor de admisibilitate indicate in notificare.

Desi procedura darii in plata nu a fost conceputa sa fie una complicata, ci din contra, una rapida si accesibila, pot aparea complicatii nedorite in cazul in care este parcursa intr-un mod neprofesionist.

De aceea, recomandarea noastra deopotriva sincera si practica este sa apelati la serviciile profesionistilor. In primul rand pentru ca, dupa cum ati vazut mai sus, legea obliga la efectuarea acelor acte/operatiuni prin intermediul acestor profesionisti. Rolul lor in aceasta procedura este sa va ajute, sa fie de partea dumneavoastra, ci nu a bancii (legea insasi este conceputa pentru a va ajuta pe dumneavoastra, ci nu banca). In al doilea rand pentru ca, datorita lor, veti economisi resurse pretioase atat de ordin financiar, cat si de timp si energie.

Echipa noastra este pregatita sa va sustina in orice demers necesar pentru darea in plata sau pentru negocierea clauzelor abuzive din contractele de credit ipotecar:

  • Aplicarea procedurii de dare in plata a unui imobil locuinta;

  • Reprezentarea in instanta pentru clauze abuzive pentru terenuri;

  • Negocierea contractelor de credit cu banca.

  • Asistenta juridica si reprezentare in proceduri privind anularea clauzelor abuzive si denominarea cursului valutar;

  • Reprezentare si asistenta juridica in procedura de executare silita ( contestatie la executare).

  • Recuperarea creantelor salariale in procedurile de insolventa si restructurare;

 

#dareinplata

Uncategorized,

Ce fac daca am construit fara autorizatie ?

Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Ce trebuie să știe cei care au construit pe propriile terenuri fără autorizație de construire sau cu încălcarea ei

 

Vezi http://www.coltuc.ro

Ce fac daca am construit fara autorizatie ?

Ce fac daca am construit fara autorizatie

Construcții edificate fără autorizație – efectele RIL admis prin Decizia nr. 13/2019 a ÎCCJ

Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. stabileste ca “Lipsa autorizatiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum si lipsa procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor constituie impedimente pentru recunoasterea pe cale judiciara, in cadrul actiunii in constatare, a dreptului de proprietate asupra unei constructii realizate de catre proprietarul terenului, cu materiale proprii.”

Totodata, prin decizia luata, I.C.C.J. identifica doua solutii remediu in legislatia in vigoare (ambele straine de procedura judiciara) cu privire la constructiile edificate fara autorizatie, in functie de momentul edificarii acestora, dupa cum urmeaza:

– Dreptul de proprietate al constructiilor realizate inainte de data de 01.08.2001 (data intrarii in vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991) se poate intabula in Cartea Funciara de catre proprietarul terenului si in lipsa autorizatiei de construire, doar in baza certificatului de atestare fiscala si a documentatiei cadastrale.

– Pentru constructiile edificate dupa data de 01.08.2001 fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea acesteia si pentru care nu a fost efectuata receptia lucrarilor, se poate intabula dreptul de proprietate al acestora in Cartea Funciara (practic, pentru ca o constructie sa intre in circuitul civil si pentru ca proprietarul sa-si poata exercita si dreptul de dispozitie) doar dupa parcurgerea procedurii administrative de intrare in legalitate cu privire la constructia realizata pe terenul sau, permisa de Legea nr. 50/1991.

Practic, constructorul urmeaza sa solicite un certificat de urbanism, sa verifice in ce masura constructia edificata deja indeplineste conditiile urbanistice actuale, sa obtina o expertiza tehnica a intregii constructii pentru a verifica daca lucrarea indeplineste conditiile de siguranta in constructii, si eventual, sa ia masuri (sa modifice) pentru a le indeplini, iar ulterior, sa obtina autorizatia de construire si actele subsecvente (proces verbal care constata finalizarea).

In concluzie, Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. prin interpretarea coroborata a normelor care reglementeaza acest sector, pare sa fi acordat prevalenta normelor speciale, de natura tehnica (cerintelor de autorizare ale constructiei), in detrimentul normei generale, care reglementeaza doar aspectele legate de patrimoniu (Codul Civil).

Rezulta de aici ca, chiar daca pana la aceasta data a fost uzitata pe scara larga solutia judiciara a proceselor de accesiune imobiliara atificiala si pentru ipotezele in care proprietarul constructiei era si proprietarul terenului, dupa aceasta decizie, probabil ca practica se va ralia, si pe cale de consecinta, vor inceta astfel de demersuri judiciare ale caror solutii sunt previzibile.

In atare conditii, este necesar totusi sa se identifice fie si solutii tranzitorii (pana la obtinerea autorizatiilor de construire si a actelor administrative subsecvente), pentru rezolvarea incertitudii aspectelor patrimoniale ale bunului.

Astfel, indiferent de calificarea juridica a bunului in discutie, adica daca este o constructie edificata cu sau fara autorizatie emisa in temeiul Legii nr. 50/1991, aceasta are o existenta materiala (fizica) de necontestat (in multe cazuri fiind inregistrata in contabilitatea societatilor potrivit reglementarilor legale, de expemplu, ca investitii in curs de realizare), si implicit are o valoare economica, astfel incat este necesar a se stabili printr-un titlu (de orice natura) in patrimoniul cui se afla bunul respectiv.

Interesul in obtinerea unui titlu care sa constate existenta unui drept de proprietate asupra unui bun in patrimoniul constructorului este evident ca se mentine, chiar daca suntem in prezenta unui transfer de proprietate de la un bun la altul (de expemplu de la materialele de constructie la constructia realizata), si nu dintr-un patrimoniu in altul (deoarece patrimoniul in care se afla bunul apartine unei singure persoane).

Astfel, dincolo de faptul ca orice demers judiciar devine inutil, cata vreme reclamantul ar avea o autorizatie de constructie, aspect retinut chiar in Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J., urmeaza ca practica judiciara sa stabileasca care mai este aplicabilitatea de aici inainte (de la data de 03.09.2019) a accesiunii imobiliare artificiale (art. 493 din Codul civil din 1864, art. 580 din actualul Cod civil), chiar daca se va aplica doar pentru ipoteza in care cele doua bunuri (terenul si constructia) apartin unor proprietari diferiti, nu si ipotezei in care ambele bunuri apartin aceluiasi proprietar.

Potrivit argumentelor retinute in Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. ar trebui aplicata in mod similar indeplinirea conditiei de a obtine autorizatia de construire si procesul verbal care confirma finalizarea constructiei cu respectarea conditiei de autorizare, si ipotezelor in care bunurile apartin unor proprietari diferiti, intrucat aceasta obligatie legala subzista si in cazul acelora, normele tehnice neputand fi aplicate in mod discriminatoriu (in functie de cine este proprietarul constructiei).

Totodata, ca efect al interpretarii date prin aceasta decizie, practic se constata existenta unor noi sanctiuni la cele stabilite prin Legea nr. 50/1991, adica la sanctiunea amenzii si a masurii prin care se dispune intrarea in legalitate a constructiei edificate fara autorizatie, se mai adauga si imposibilitatea proprietarului constructiei de a-si face opozabil dreptul de proprietate asupra bunului (chiar daca existenta sa este de necontestat) si implicit, lipsirea de dreptul de dispozitie al proprietarului asupra constructiei, cel putin tranzitoriu, pana la indeplinirea conditiilor prevazute de Legea nr. 50/1991.

Asadar, probabil ca accesiunea imobiliara artificiala, ca mod de dobandire a proprietatii, chiar daca este prevazuta in Codul Civil actual- 2009 (art. 579) va deveni o norma desueta.

In concluzie, aspectele retinute in Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. aduc efecte importante in piata imobiliara, atat in ceea ce priveste constructiile deja edificate sau a celor ce se vor edifica fara autorizatie de constructie, precum si in privinta celor pentru care, din motive diverse, nu se finalizeaza procedura de receptie finala.