Curtea Europeană de Justiţie a decis: Taxa auto este discriminatorie şi descurajează importurile de maşini rulate. Guvernul trebuie să o modifice

Timbrul de mediu este discriminator, a decis Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg, aceasta reclamând faptul că pentru maşinile de mâna a doua înmatriculate între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013 taxa este zero.

Instanţa s-a pronunţat, marţi, în speţa Manea, chestionată fiind de către Curtea de Apel Braşov.   Mihai Manea a reclamat faptul că pentru o maşină pe care a dorit să o aducă din Spania, statul i-a cerut achitarea timbrului de mediu. Problema este că, în perioada 2007-2013, taxa auto a fost schimbată de mai multe ori, din cauză că nu era conformă cu regulile Uniunii Europene. Guvernul a hotărât, la un moment dat, rambursarea sumelor colectate ilegal de la cei care şi-au înmatriculat maşini la mâna a doua în perioada respectivă.   Ulterior, din 2013, paralel cu recuperarea banilor, Guvernul a decis să simplifice lucrurile şi pentru cei care doreau înmatricularea unei maşini. Astfel, a decis ca timbrul de mediu să fie zero pentru maşinile pentru care s-a plătit deja taxa auto sau o taxă echivalentă în perioada 2007-2013. Scopul scutirii a fost evitarea dublei impuneri pentru o marfă care a fost deja taxată. Şi, oricum, Guvernul trebuia să dea înapoi vechile taxe neconforme cu dreptul comunitar, astfel că efectul era neutru la buget.   O asemenea scutire înseamnă, însă, că nu toate autovehiculele rulate vândute pe piaţa naţională fac obiectul noii taxe, în timp ce, ca regulă generală, autovehiculele importate din alte state membre ale Uniunii Europene fac obiectul acesteia.   Numai că Maciej Szpunar, avocatul general al Curţii de Justiţie din Luxemburg, a argumentat că aceasta este o modalitate incorectă a statului de a-şi îndeplini obligaţiile legale.  „În consecinţă, beneficiază de scutire cumpărătorul autovehiculului, care este exonerat de obligaţia de plată a taxei la înmatricularea autovehiculului pe numele său, în timp ce dreptul la rambursarea taxei anterioare, neconformă cu dreptul Uniunii, aparţine persoanei care a plătit-o, adică actualului vânzător al autovehiculului sau unuia dintre proprietarii anteriori în cazul în care autovehiculul a fost deja vândut între data plăţii taxei anterioare şi data intrării în vigoare a noii taxe. Prin urmare, chiar dacă beneficiul trezoreriei care decurge din perceperea taxei neconforme cu dreptul Uniunii va fi astfel compensat, de acest fapt nu profită persoana îndrituită la beneficiul rambursării taxei, ci o persoană terţă. Persoana îndrituită va recupera din preţul vânzării cel mult valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea autovehiculului, care va fi însă rareori egală cu valoarea taxei efectiv plătite şi, cu siguranţă, această sumă nu va include dobânda datorată“, se arată în analiza avocatului general.   Astfel, mecanismul de compensare nu asigură neutralitatea noii taxe.   Curtea Europeană de Justiţie a decis, astfel, că scutirea de la plata timbrului auto favorizează vânzările de autoturisme second hand şi descurajează importurile de vehicule similare, ceea ce este interzis de legislaţia europeană.   Ca să rezolve problema, Guvernul are la dispoziţie două soluţii teoretice: fie elimină taxa şi la autoturismele importate, fie elimină excepţia. Cum, din 2007 încoace toate Guvernele s-au chinuit să restrângă importurile de maşini rulate, cel mai probabil, Executivul va ridica excepţia şi vor plăti timbru de mediu şi cumpărătorii care preiau maşini înmatriculate în perioada 2007-2013. Ulterior, foştii proprietari ar rămâne să îşi recupereze singuri sumele de la stat.

Un comentariu la „Curtea Europeană de Justiţie a decis: Taxa auto este discriminatorie şi descurajează importurile de maşini rulate. Guvernul trebuie să o modifice”

  1. Dar ce se intampla cu autoturismele care suporta modificari?
    Exemplu:introduc in tara un autoturism din 2002 cu motorizare 1.6 benzina avand norma de poluare Euro 4,ii platesc timbrul de mediu si o inmatriculez,dupa o perioada de timp ii schimb motorul cu unul diesel de 1.9(la RAR platind o taxa de omologare) avand norma de poluare Euro 3;normal si corect ar trebui sa platesc alt timbru de mediu,sau sa mi se recalculeze si sa achit diferenta pt ca una este sa platesti la 1.6 benzina un timbru de max. 4-500 euro si alta sa platesti la 1.9 diesel cel putin 1300 euro.
    Este discriminatorie sau nu legea timbrului de mediu in situatia expusa de mine?

Lasă un comentariu