Cum s-a modificat Codul fiscal in 2012

Prin aceasta ordonanta de urgenta, Guvernul clarifica si prevederile privind tranzactiile efectuate de un contribuabil inactiv. Pana acum, tranzactiile efectuate de un/cu un contribuabil inactiv nu erau luate in considerare.

Odata cu noile modificari, insa, firmele inactive nu mai au dreptul sa deduca cheltuielile si taxa pe valoarea adaugata aferenta unor operatiuni realizate pe perioada de inactivitate, dar au obligatia de plata a oricarui impozit prevazut de Codul fiscal pe aceeasi perioada.

De asemenea, beneficiarii care cumpara bunuri/servicii de la un contribuabil inactiv nu mai au drept de deducere a cheltuielilor si a TVA, cu exceptia achizitiilor de bunuri efectuate in cadrul procedurii de executare silita.

Totodata, actul normativ introduce noi alineate la art. 11 din Codul fiscal, prin care se stabileste ca persoanele impozabile, pentru care autoritatea fiscala a anulat inregistrarea in scopuri de TVA, nu vor avea dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor de bunuri/servicii, dar vor avea obligatia de plata a TVA in situatia in care desfasoara activitati economice in perioada in care nu sunt inregistrati in scopuri de TVA. De asemenea, beneficiarii care cumpara bunuri/servicii de la acesti contribuabili nu vor avea posibilitatea deducerii TVA, cu exceptia achizitiilor de bunuri efectuate in cadrul procedurii de executare silita.

 

Lasă un comentariu