Ipoteca imobiliara vs. Confiscarea extinsa.Parere

Dosarul Voiculescu a dat nastere unor controverse in ceea ce priveste drepturile unui ipotecar imobiliar impotriva masurii confiscarii extinse dispuse de organul penal

De interes avem urmatoarele date:

1.”În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art.118² alin.(2) lit.a) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal”, potrivit deciziei CC.

2.Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;

b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale

3.Decizia nr. 1922/5 iunie 2013 pronunţată în dosarul nr. 904/36/2012 , instanţa supremă a admis recursul declarat de procuror  şi a dispus confiscarea extinsă a două imobile obţinute de către inculpat cu credit ipotecar, întrucât veniturile lunare obţinute de acesta pe parcursul a patru ani au fost inferioare cuantumului lunar al ratelor plătite în aceeaşi perioadă.

4.Ipoteca ca orice sarcină reală imobiliară trebuie supusă publicităţii pentru a deveni opozabilă terţilor. Publicitatea constă în înscrierea în cartea funciară ţinută de Oficiul judeţean de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia se află situat terenul. Numai prin înscriere ipoteca devine opozabilă terţilor, şi tot astfel se determină rangul de preferinţă al ipotecii. In caz de executare silită, faliment, etc creditorii ipotecari sunt preferaţi celor chirografari (obişnuiţi), iar cei de rangul I creditorilor cu inscripţii ulterioare

5.Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform legii.

6.Trecerea unui bun in proprietatea statului se face fara sarcini,deci fara ipoteca

7.Contestatia la executare Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului

Din punctul meu de vedere singura aparare ar fi contestatia la executare depusa de banca si apoi invocarea neconstitutionalitatii art 112 indice 1 NCPP.

Lasă un comentariu