Open/Close Menu #livecoltuc - Consultanta juridica, fiscala, gdpr,avocati Romania, litigii firme in afaceri
restituire-imobil-preluat-abuziv-avocat-coltuc.ro-2019
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în condiţii despre care discutăm în cele ce urmează.

 

 

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a fost publicată în Monitorul oficial nr. 278/17.05.2013 şi a intrat în vigoare la 20.05.2013.

Ceea ce interesează aici este dreptul persoanelor interesate de a se adresa instanţelor de judecată pentru soluţionarea pe fond a cererilor lor.

Iată ce spune legea:

Art. 33. –(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

În continuarea aceluiaşi articol, legea prevede că:

● termenele curg de la data de 1 ianuarie 2014;

● cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute de lege. Prin excepție, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoanele certificate de entități desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene, ca supraviețuitoare ale Holocaustului, aflate în viață la data publicării în Monitorul Oficial a legii.

Art. 35. –

[…]

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

În afară de precizările din art. 33, deja menţionate, iată ce se prevede prin art. 34:

● Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

● Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

În cazurile prevăzute la punctele de mai sus, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

Interpretarea dispoziţiilor din lege

Faţă de aceste prevederi ale legii, semnalăm cererea prin care o curte de apel a cerut clarificări de la ÎCCJ, în vederea soluţionării cauzei cu care a fost sesizată, şi anume:

– Reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, a solicitat să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent cu privire la un imobil, conform Legii nr. 10/2001. Reclamanta a mai cerut obligarea Primăriei Municipiului București să emită decizia de despăgubire (evaluarea imobilului la valoarea actuală de piață) cu privire la imobilul expropriat Reclamanta a menționat, de asemenea, că în iunie 2017 a notificat Primăria Municipiului București să emită decizia de despăgubire aferentă dosarului său, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, notificare rămasă fără niciun răspuns până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

– Față de excepția tardivității formulării cererii, invocată prin întâmpinare de pârâtă, reclamanta a formulat cerere de repunere în termen.

-Tribunalul a respins, ca tardiv formulată, cererea de repunere în termen, a admis excepția tardivității și a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată.

– În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 33 din Legea nr. 165/2013, aceasta este formulată tardiv.

Într-adevăr, prin aceste dispoziții a fost reglementat un termen de 6 luni în interiorul căruia titularii notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau moștenitorii acestor persoane puteau solicita în instanța civilă constrângerea pârâtei la soluționarea notificării și la emiterea deciziei de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În speță, reclamanta nu a invocat în termen, respectiv odată cu depunerea cererii de chemare în judecată, niciun motiv de imposibilitate a depunerii în termen a cererii și nici nu a făcut dovezi în acest sens.

– Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând, în esență, că prevederile art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale. Apelanta a arătat că, pentru respectarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, legea trebuie să fie clară, accesibilă și previzibilă, condiții pe care art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu le îndeplinesc. De aceea, a apreciat că aceste texte nu sunt constituționale, împrejurare față de care instanța de fond a admis în mod greșit excepția tardivității și a respins cererea în judecată ca fiind tardiv formulată.

– Instanța de apel a pus în dezbaterea părților cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelantă, precum și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, pentru a se pronunța dacă acțiunea formulată de persoana îndreptățită, având ca obiect soluționarea pe fond a notificării formulate, conform Legii nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deținătoare nu a soluționat-o în termen, acțiune promovată după expirarea termenului de 6 luni, este prescrisă sau tardivă și dacă, după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, este afectat dreptul subiectiv al persoanei îndreptățite de a obține măsuri reparatorii sau persoana îndreptățită păstrează acest drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată sesizarea pentru clarificarea unei probleme de drept. Iată câteva din considerente.

– Problema de drept referitoare la natura juridică a termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu mai este nouă, deoarece a fost examinată într-o hotărâre recentă a instanței supreme, în cadrul unei sesizări pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 25/2018 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 468/2018, s-a reținut că: “68. Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluționare a cererilor de către entitățile învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv și înăuntrul cărora persoanele îndreptățite nu pot formula cereri în instanță (Decizia Curții Constituționale nr. 88/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 281/2014). Termenele instituite de dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative sau prohibitive și absolute.”

– În considerentele Deciziei nr. 25/2018, se face referire și la regulile privind calculul termenelor respective: “70. Regulile de calcul al termenelor procedurale sunt prevăzute de art. 181 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie, astfel încât, ori de câte ori legea nu prevede expres o altă regulă specială pentru calculul unui anumit termen, se vor aplica regulile generale instituite de acest text legal. 71. Durata termenelor procedurale presupune stabilirea punctului de plecare a termenului (art. 184 din Codul de procedură civilă), precum și a punctului de împlinire (art. 182 din Codul de procedură civilă). Cât privește momentul de la care începe să curgă termenul procedural, art. 184 din Codul de procedură civilă dispune că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. Punctul de împlinire este acela în care termenul procedural își realizează efectul, în sensul că fie încetează posibilitatea de a mai exercita dreptul în vederea căruia termenul a fost acordat (termen imperativ), fie, dimpotrivă, se naște dreptul de a efectua anumite acte de procedură (termen prohibitiv). “

– În raport cu aceste considerente, rezultă că, în ceea ce privește sancțiunea nerespectării termenelor prevăzute de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, calificate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind termene procedurale legale, imperative și absolute, vor fi incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia sancțiunea nerespectării termenului este decăderea.

– În ceea ce privește cea de-a doua problemă de drept sesizată, și anume dacă, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 (în ipoteza în care unitatea deținătoare nu emite nicio dispoziție prin care să soluționeze notificarea), persoana îndreptățită își păstrează dreptul subiectiv de a obține măsuri reparatorii în temeiul notificării formulate sau îi este afectat acest drept subiectiv în substanța sa, cu consecința pierderii în mod definitiv și irevocabil a dreptului de a obține măsuri reparatorii, se constată că instanța de trimitere are în vedere ipoteza în care dreptul la măsuri reparatorii ar fi valorificat printr-o acțiune diferită de cea care face obiectul litigiului de față, adică o acțiune care nu intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 165/2013, ci se întemeiază direct pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Am citat din Decizia nr. 85/2018 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 57 din 22 ianuarie 2019.

Write a comment:

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2019 by Coltuc

logo-footer