Reminder avocat firme : Firmele care au datorii mai vechi de 30 de zile, obligate să ţină evidenţa acestora şi să o transmită online

Ordonanţa Guvernului nr. 22/2016 pentru modificarea OUG nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată a fost publicată pe 29 august în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu, adică pe 1 septembrie. Totuşi, dispoziţiile care stabilesc şi sancţionează persoanele juridice care încalcă prevederile actului normativ se aplică de zilele trecute, mai precis de marţi.

Concret, documentul citat stabileşte că persoanele juridice, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, sunt obligate de-acum să organizeze evidenţa obligaţiilor de plată şi evidenţa creanţelor, pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor.

De altfel, o astfel de prevedere exista şi înainte de apariţia OG nr. 22/2016, fără însă a fi prevăzută obligativitatea în acest sens.

Totodată, companiile sunt obligate să întocmească o situaţie privind sumele restante mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadenţă, dacă scadenţa este clar specificată, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, persoană juridică cu sediul în România.

Mai exact, în cazul debitorului, situaţia trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

  • denumirea, sediul social şi codul fiscal;
  • denumirea, sediul social şi codul fiscal al creditorului;
  • numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului.

În acelaşi timp, atunci când o firmă are calitatea de creditor, va furniza în situaţia amintită următoarele date de identificare:

  • denumirea, sediul social şi codul fiscal;
  • denumirea, sediul social şi codul fiscal al debitorului;
  • numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor.

Odată întocmită o astfel de situaţie, aceasta trebuie transmisă online, la o „adresă dedicată în acest scop”, în vederea includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente. În plus, situaţia trebuie actualizată de către firme în termen de o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări survenite.

Practic, autorităţile urmăresc renunţarea la transmiterea documentelor pe format hârtie, în conformitate cu ultimele măsuri de debirocratizare aprobate.

Notă: Normele metodologice de aplicare a prevederilor de mai sus trebuiau adoptate prin hotărâre de Guvern până la finalul acestei luni.

Unde vor fi păstrate informaţiile şi situaţiile transmise de contribuabili

Până la intrarea în vigoare a OG nr. 22/2016, situaţia întocmită trebuia depusă la Institutul de Management şi Informatică (IMI) din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, în vederea includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente şi se actualiza de către contribuabili periodic, la intervale de cel mult 30 de zile, în funcţie de dotarea cu tehnică de calcul.

Acum însă, de păstrarea, stocarea şi utilizarea informaţiilor, datelor şi situaţiilor comunicate de operatorii economici trebuie să se ocupe personalul structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei Bucureşti a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie – CPPI Buşteni, instituţie publică subordonată Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Potrivit specialiştilor de la Contexpert, companie ce oferă servicii de contabilititate, consultanţă si audit, contribuabilii trebuiau să depună situaţiile întocmite pe format hârtie, la IMI. În plus, potrivit aceleiaşi surse, erau utilizate ordine de compensare, formulare tipizate cu regim special, iar fiecare societate achita un tarif unic de 50 lei, inclusiv TVA, pentru serviciile de gestionare şi arhivare a circuitului de compensare.

„Raportările se efectuează, acum, pentru sume mai mari de 10.000 lei. Conform notei de fundamentare a OG nr. 22/2016, pragul va fi stabilit prin norme, dar se precizează că va fi aplicat, ca şi până acum, pentru datorii mai mari de 10.000 lei şi mai vechi de 30 de zile”, mai precizează cei de la Contexpert.

Cuantumul amenzilor pentru firmele care nu respectă prevederile

Nu în ultimul rând, actul normativ menţionat prevede sancţiuni semnificative pentru firmele care vor încălca noile dispoziţii. Concret, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cuamendă următoarele fapte:

  • neţinerea şi neactualizarea de către contribuabilul, persoană juridică, a evidenţei obligaţiilor de plată şi a evidenţei creanţelor – amendă de la 500 la 1.000 de lei;
  • netransmiterea de către contribuabilul, persoană juridică, prin internet la adresa dedicată în acest scop a situaţiei întocmite în termenul legal – amendă de la 1.000 la5.000 de lei;
  • nerespectarea de către orice utilizator a îndatoririlor referitoare la confidenţialitatea informaţiilor, datelor şi situaţiilor – amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.

Lasă un comentariu